Ăsta e adevăratul şoc din Superliga: super fotbalistul de națională a plecat oficial de la CFR Cluj!

Ăsta e adevăratul şoc din Superliga: super fotbalistul de națională a plecat oficial de la CFR Cluj!
  • Publicat:

Vicecampioana României, CFR Cluj, a anunțat că super fotbalistul de națională a plecat oficial de la gruparea antrenată de Dan Petrescu.

S-a încheiat era lui Cristi Manea la CFR Cluj! Jucătorul a refuzat propunerea de prelungire a contractului, iar gruparea din Ardeal a anunțat, oficial, despărțirea de jucător.

CFR Cluj a anunțat încheierea colaborării cu Cristian Manea, după ce contractul fundașului a ajuns la final

Cristi Manea a jucat, de-a lungul timpului, de două ori la CFR Cluj. Prima dată a făcut-o între ianuarie 2017 și iunie 2019, când a fost împrumutat de la Apollon Limassol. S-a întors în Ardeal în ianuarie 2020, iar la finalul sezonului a fost transferat, definitiv, de Ioan Varga. Acum, însă, jucătorul o va lua pe alt drum.

„Mulțumim pentru tot, Cristi Manea!

Clubul CFR 1907 Cluj anunță încheierea colaborării cu Cristian Manea după ce contractul său a ajuns la final.

Venit în Gruia în vara anului 2017, Cristi a demonstrat, încă din prima zi, că e un adevărat profesionist! Cu 230 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul echipei noastre, Manea se află în TOP 10 jucători ca număr de apariții din istoria clubului. În cei aproape 7 ani petrecuți alături de noi, Cristi a marcat 10 goluri și a semnat 12 pase decisive, obținând 5 titluri de Campion și 2 Supercupe cu CFR Cluj.

Cristi, îți suntem recunoscători pentru tot ce ai realizat alături de echipa noastră, pentru momentele și rezultatele de excepție, și îți dorim multă baftă în carieră”, a transmis CFR Cluj pe facebook.

Manea a marcat de două ori în sezonul recent încheiat

În sezonul recent încheiat, Cristi Manea a suferit o accidentare care l-a ținut în afara terenului patru luni. Cu doate acestea, fundașul a prins 26 de partide, dintre care 23 în campionat, în care a marcat de două ori: A reușit acest lucru în prima etapă din sezonul regulat, acasă, cu Poli Iași (2-0 pentru CFR Cluj) și în etapa a 3-a din play-off, când ardelenii au umilit Rapid, în Giulești.

În acest an, finanțatorul Ioan Varga i-a propus de mai multe ori prelungirea contractului, pe sume mai mari decât ceea ce a câștigat în sezonul precedent, dar Manea a făcut cunoscut, după Farul – CFR Cluj 5-1, că nu s-a înțeles cu clubul și va pleca.

Manea a pierdut lotul pentru EURO 2024 din cauza faptului că nu a jucat multe meciuri la CFR Cluj

Manea are 25 de selecții la națională, dar din cauza faptului că a jucat puțin în finalul sezonului precedent, nu a fost convocat de selecționertul Edi Iordănescu în lotul lărgit pentru EURO 2024.

„Sunt și câțiva băieți cu probleme la cluburi, pe care eu i-aș fi dorit aici, alături de noi. Jucători față de care am respect și atașament, jucători care reprezină importanță pentru echipa națională. Aici mă refer la Tănase, care din păcate în ultimele 5-6 jocuri la echipa de club nu a mai fost implicat.

Mă gândesc la Cristi Manea, care din păcate nu este cu noi. Ne-a ajutat, a avut aportul lui, dar știți ce situație a avut la club, cu foarte multe meciuri fără să joace”, spunea selecționerul pe 27 mai.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Transilvania, pământ unguresc. Viktor Orban îi conduce personal: Vom răspunde pe măsură
Transilvania, pământ unguresc. Viktor Orban îi conduce personal: Vom răspunde pe măsură
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×