Lucian Ionescu este unul dintre rapidiștii veritabili, cel care a ținut legătura cu presa în diverse perioade ale ultimelor decenii și totodată omul care a pornit un proiect interesant: un muzeu al clubului de lângă Podul Grant.
Dacă magazinul de la Gara de Nord a apărut, muzeul încă nu e gata. Asta deși multe dintre obiectele respective au fost acasă la el și, după plecarea lui din fotbal, au ajuns la stadionul Rapid.
Ideea conducerii rapidiste de a lansa acest muzeu nu s-a realizat încă, probabil că au fost alte priorități înainte. Într-o zi dorința fanilor de a vedea istoria Rapidului altfel, mai mult ca sigur, va prinde contur.
Lucian Ionescu a povestit cum s-a ajuns la această idee și cum a cules suvenirurile respective: tricouri, ghete, șorturi, fanioane, ziare ori alte amintiri.
„Am început să mă milogesc la propriu de nume grele din istoria Rapidului. Aveam și o emisiune pe care o țineam pe Facebook, oficial al Rapidului, și toți invitații, când veneau, devenise așa un ritual, să aducă și să doneze pentru muzeu.
La vremea respectivă, toate lucrurile le-am depozitat la mine acasă, pentru că nu exista un spațiu în zonă, un spațiu securizat.
Și atunci gurile rele, inclusiv anumiți oameni din presă, nu știu care a fost focusul lor, au lansat ideea cum că a strâns Lucian lucruri pentru muzeu și le ține în interes propriu, sau le vinde, sau le fură.
O prostie imensă, pentru că nu aveam cum să iau niște lucruri într-un cadru oficial. Și să le vinzi după aceea.
Am strâns lucrușoare, după care m-am bucurat în momentul în care stadionul a fost gata, nici nu ne mutasem noi cu birourile acolo. Am văzut spațiul destinat muzeului, un spațiu generos, și m-am bucurat. Am zis că lucrurile vor prinde o turnură frumoasă”, povestește Lucian Ionescu.
Apoi toate aceste obiecte au fost transportate la noul stadion și zac într-o cameră din arena giuleșteană.
„Știam că un muzeu e un perpetuum mobile, pentru că n-ajungi la un final permanent, poți să mai aduci lucruri, să mai obții aștfel de lucruri. Însă totodată am realizat că milogul nu se pricepe să și construiască un muzeu.
Pentru că un muzeu nu înseamnă doar să agăți niște tricouri pe niște umerașe și să fie puse niște cuiere. Înseamnă o chestie mult mai complexă. Ca atare am studiat
Am fost să mă inspir atunci din Muzeul Fotbalului din centru. Am fost și într-o vizită oficială însoțit de Mugur Bolohan, vicepreședintele clubului sportiv, pentru că la vremea respectivă s-a hotărât ca muzeul să fie o chestie mixtă, ceva jumătate-jumătate, pentru că și clubul sportiv și FC trebuie să fie în mod normal sub aceeași umbrelă, chiar dacă sunt entității diferite”, admite rapidistul.
„Am fost într-o vizită oficială la muzeul la Ferenvaroș. Am spus băi, hai să nu ne luăm ca modelul Real-Barcelona, pentru că e diferența prea mare. Dar Ferenvaroș ni s-a părut ceva aproape de noi și ca distanță și un echilibru așa între cele două cluburi.
Și am văzut ce înseamnă, ce înseamnă buget pentru un muzeu, cum se construiește, dacă altfel oamenii de acolo angajați ai muzeului ne-au explicat.
(Deci aveau angajați la muzeu, nu angajați la club) Da, da, da, angajați la muzeu Muzeul fiind parte integrantă din club, la fel ca la toate cluburile mari, făceai o tură al stadionului, altfel foarte bine puși la punctul ungurii.
Și totul se termina în muzeu, ca tu având energia luată din stadion, să te facă să-ți dorești lucruri. Și am văzut chiar ceva foarte mișto. Muzeul relativ micuț, dar bine pus la punct și care parcurgea toată istoria clubului.
Adică am învățat multe din acea vizită. După care, odată cu venirea domnului Șucu, eu am, așa cum spuneam, am avut două focusuri. Odată întors la Rapid, dincolo de funcția de ofițer de presă.
Am vrut să fac în continuare lucruri pe care le făceam înainte, plus a ajuta de club să ne duc la bun final două targeturi. Unul era magazinul din Gara de Nord. Mă obseda pentru că în copilăria mea de acolo, doar noi și Steaua la vremea respectivă aveam fanshop.
Noi încă nu țineam de fanshop, de magazin. Noi l-aveam în Gara de Nord pentru că aparțineam CFR-ului. Istoria noastră și rădăcinile noastre erau CFR-iste. Și de acolo ne cumpăram bilete. În zi de meci nu găseai bilete la stadion. Trebuia să-ți cumperi de la magazinul din Gara de Nord
Mai găseai o șepcuță, un program de meci, o insignă, un fanion. Lucruri prețioase pentru noi suporterii de atunci. Și mi-am dorit foarte mult o întoarcere la rădăcini, la tradiție, în contextul în care 99% dintre CFR-iștii acum țin cu Rapid. Sunt rapidiști. Adică rădăcinile au rămas”, încheie Lucian Ionescu.