Are două facultăți în SUA și este cel mai în formă fotbalist din Superliga României. SPECIAL

Vlad Măcicășan
Are două facultăți în SUA și este cel mai în formă fotbalist din Superliga României. SPECIAL
Mohammed Kesselly Kamara a „rupt plasele” în ultimele două luni, la CFR Cluj. | Foto: Sport Pictures

Mohammed Kamara este jucătorul primăverii în Superliga României. Statistica liberianului este impresionantă. Fotbalistul de la CFR Cluj a „explodat” în ultimele 50 de zile.

Sunt șase partide, din ultimele șapte disputate de formația ardeleană, în care Kamara a reușit să marcheze cel puțin un gol.

Dan Petrescu răsuflă ușurat după „explozia” lui Mohammed Kamara: „Și-a revenit, datorită clubului. Am încercat să-l ajutăm”

Cifrele din aceste meciuri arată șapte goluri în ultimele șapte partide jucate de fotbalistul african. Totul a început pe 22 februarie. Kamara a marcat atunci, cu Petrolul. Au urmat un gol cu Sepsi și două reușite cu FC Buzău.

Apoi, în primele trei etape din play-off, fotbalistul de 27 de ani a reușit goluri în partidele cu Dinamo și Universitatea Craiova.

Forma lui Kamara l-a impresionat și pe Dan Petrescu. Până în etapa 28, fotbalistul adus din Israel marcase doar două goluri și se remarcase mai mult prin cartonașele primite.

„Kamara a avut un început nu prea bun. A luat doar cartonașe roșii, n-a dat goluri, nu ne-a ajutat… În ultimul timp, este unul dintre cei mai buni jucători. Și-a revenit, datorită clubului, celor care au vorbit mereu cu el. Și noi am încercat să-l ajutăm”, a spus Dan Petrescu, la interviul de la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

Plecat în America, cu bursă de studii

Mohammed Kamara a vorbit cu ProSport despre forma a, dar și despre călătoria inedită pe care a avut-o în fotbal și povestea lui specială.

Fotbalul și școala l-au ajutat, împreună, să plece din Liberia și să trăiască un vis ce părea interzis pentru un puști născut în una dintre cele mai sărace 10 țări din lume.

Kamara a primit o bursă de studii în Statele Unite ale Americii. Aceasta a fost viza lui către UCLA, una dintre cele mai celebre universități din lume, dar și viza către o viață mai bună și o carieră de fotbalist.

Kamara are a urmat cursurile a două facultăți. Avea 19 ani când a ajuns în SUA. A început să joace fotbal și s-a remarcat rapid, în campionatul colegiilor. Într-un turneu al talentelor, organizat în scopul descoperirii de jucători valoroși, Kamara a fost remarcat de Paderborn. Echipa germană a fost cea care l-a adus în Europa.

„A fost greu, dar a trebuit să continui să muncesc din greu”

Șapte goluri în ultimele șapte meciuri. Cum te simți să traversezi un asemenea moment?

E un sentiment special să marchez șapte goluri în ultimele șapte meciuri, mai ales într-un moment atât de important al sezonului, când fiecare punct contează. Acest lucru este o dovadă a muncii grele pe care am depus-o, atât eu, cât și colegii mei, întreaga echipă. E important că am reușit să performăm într-un moment potrivit.

Dan Petrescu spunea că ai trecut peste un moment greu. Așa a fost?

După cum a spus și „Mister”, am trecut prin niște momente grele. Cred că e mai greu atunci când schimbi echipele și ajungi într-o țară diferită, ai antrenori noi și stiluri de a antrena diferite. Uneori, perioada aceasta de tranziție durează mai mult decât te aștepți. A fost greu, dar nu am putut să stau cu capul în pământ, a trebuit să continui să muncesc din greu. Cred că acesta este secretul meu, nu e ceva special, a trebuit să continui să muncesc și să cred în jucătorul care știu că sunt.

Diplomă în Administrarea Afacerilor și 3 ani de Sociologie

Ești născut în Liberia. Cum ai ajuns în SUA?

Da, m-am născut în Liberia și am ajuns în Statele Unite ale Americii pentru educație, mi-a fost oferită o bursă de studii pentru a juca fotbal pentru a mă muta în Statele Unite ale Americii. Așa că mi s-a oferit această oportunitate și am acceptat-o, așa am ajuns acolo, pentru a studia și pentru a face ceea ce iubesc, să joc fotbal prin bursa oferită.

Ce ai studiat la Universitate, în SUA?

La Universitate am studiat Administrarea Afacerilor, cu un focus pe Afacerile Internaționale. Asta a fost specializarea mea. De asemenea, am studiat și Sociologia, dar nu complet, am studiat 3 ani, așa că mai am încă un an de terminat pentru a-mi completa studiile în sociologie și pentru a primi diploma.

Ești un globetrotter. Ce ar însemna să câștigi titlul în România, cu CFR?

Da, cred că poți spune că sunt un globetrotter. Ar însemna foarte mult să câștig campionatul aici, cu CFR, deoarce clubul acesta s-a luptat mereu pentru campionat, iar în ultimele două sezoane nu am reușit să câștigăm titlul. Așa că, dacă acum, în primul meu sezon, am reuși să readucem gloria la CFR, pentru suporteri, pentru toată lumea, ar însemna foarte mult și sper că putem să reușim această performanță.

Ultimele 7 meciuri ale lui CFR Cluj

CFR – Petrolul 2-0 – gol Kamara
Sepsi – CFR 1-1 – gol Kamara
CFR – Buzău 6-0 – „dublă” Kamara
CFR – Dinamo 3-1 – gol Kamara
U Cluj – CFR 1-0
CFR – Universitatea Craiova 2-0 – gol Kamara

Traseul lui Mohammed Kamara în fotbal

Tyler Junior College (TJK) Apache (SUA)
UCLA Bruins (SUA)
Atlanta Silverbacks (SUA)
Paderborn (Germania)
LA Galaxy 2 (SUA)
Menemenspor (Turcia)
Hatayspor (Turcia)
Astana (Kazahstan)
Hapoel Haifa (Israel)
CFR (România)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Ce salariu are Radu Vâlcan la Insula Iubirii și cât are Irina Fodor la Asia Express. Cine câștigă mai bine
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Armina și Jaguarul s-au SĂRUTAT pasional la Insula iubirii 2026. Toate detaliile unei apropieri incendiare, care a sfârșit în PAT
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania