Arădenii i-au strigat demisia lui Mircea Rednic după: UTA – Unirea Slobozia 3-4

Călin MNERIE
Sport Pictures

În ziua în care Aradul și-a luat rămas și el rămas bun de la Helmut Duckadam, UTA s-a făcut de râs în fața nou promovatei Unirea Slobozia, în cadrul etapei a 19-a a SuperLigii.

Ialomițenii lui Mihalcea s-au impus cu 4-3, iar lui Mircea Rednic i s-a strigat demisia din tribune.

Ratări mari, dar și goluri împărțite

Arădenii au avut 10 minute de ușoară presiune pe careul ialomițenilor, dar prima ocazie adevărată a fost a băieților lui Mihalcea. După un corner, mingea a ajuns în 13 metri lateral dreapta la Aganovic, care a tras la colțul scurt, de unde a respins Aganovic. La trei secunde după, arădenii au plecat pe o contră rapidă, Ghezali l-a lăsat singur cu portarul pe Fabry, dar slovacul a tras telefonat pe direcția acestuia. Totul se întâmpla în același minut (17), iar trei minute mai târziu Gele s-a trezit singur cu Mitrovic în centrul careului, dar s-a speriat – parcă – și a tras defectuos pe lângă poartă. Sarabanda ratărilor a continuat-o Fabry, care a avut toată poarta goală după centrarea lui Omondi, dar a reluat peste. Formația lui Adrian Mihalcea avea să fie, totuși, cea care aspat gheața duăăpă 25 de minute de joc. Toma a bătut un corner din stânga și Pospelov, fundașul golgheter al Unirii, a marcat cu capul în dreapta lui Mitrovic. După aplauzele pentru „Eroul de la Sevilla” au venit și fluierături la adresa băieților lui Rednic, care au avut o prestație modestă. Asta până în ultimele minute ale mitanului. În minutul 40, bara îl salvează pe Rusu la șuturile lui Omondi și Ghezali, după care VAR-ul semnalează poziția de offside a lui Kadiri, care împinsese până la urmă mingea în plasă. Ghezali avea să se revanșeze în primul minut de prelungire al reprizei, când a făcut o cursă pe dreapta, a pasat în centru, unde Costache a pivotat și a trimis în dreapta lui Rusu, cu ajutorul unei devieri.

Spectacol pe „Francisc Neuman” cu happy end pentru Slobozia

Așadar, la cabine s-a intrat la scorul de 1-1, iar Adrian Mihalcea a sesizat dificultățile lui Toma în stânga și l-a schimbat cu Șerbănică. Acesta nici nu a avut timp să se încălzească căci din banda sa a plecat golul de 2-1 al „roș-albilor”. Ghezali a pasat lung, Costache a profitat de alunecarea lui Ibrian, a pasat în stânga pentru Omondi, care a trimis pe jos, pe sub Rusu. UTA trecea în sfârșit în avantaj, dar nu a știut să-l gestioneze. Ialomițenii au întors spectaculos meciul în doar 5 minute (58 și 63). Purece a centrat din fiecare dată din faze fixe, iar fundașii laterali Ibrian și Șerbănică l-au învins pe Mitrovic din mijlocul careului. La golul de 2-2 tânărul portar ieșise pe sub minge. Mircea Rednic a fost nevoit să treacă la jocul cu două vârfuri clasice, iar argentinianul Vuletich a avut o primă șansă, însă a tras din unghi în plasa laterală. Au fost 5 minute de presiune a gazdelor, încheiate, însă, de reușita cu numărul 4 al Unirii. La un atac simplu, Camara a scăpat în dreapta, a pasat în fața de unde Vlăsceanu a îndeplinit formalitatea. Publicul i-a strigat „Demisia!” lui Mircea Rednic, dar elevii săi nu au depus armele. Cu 4 minute înainte de final, Omondi a realizat „dubla” cu un șut la semiînălțime din 10 metri lateral dreapta și redeschidea partida. Sau cel puțin asta era iluzia, căci arădenii nu au mai avut nici o ocazie de gol și nou promovata din Slobozia a scăpat în câștigătoare.

Formații:

UTA: Mitrovic – Râpă, Poulolo, Conte, Mabea – Tsouka, Fabry – Ghezali (67 Vuletich), Costache (82 Ze Pedro), Omondi – Kadiri (82 Zsori). Rezerve neutilizate: Iliev – Hrezdac, Țăroi, Cristea, Dragoș,. Antrenor: Mircea Rednic

Slobozia: D. Rusu – Ibrian (82 Medina), Antoche, Pospelov, C. Toma (46 Șerbănică) – Coadă, Perianu – Afalna, Purece (71 Camara), Aganovic (62 Vlăsceanu) – Gele (82 Al.Dinu). Rezerve neutilizate: Krell – Dorobanțu, Pacionel, Lemnaru, M. Ilie. Antrenor: Adrian Mihalcea

Arbitri: Horia Mladinovici – Vasile Marinescu (ambii din București), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Andrei Antonie (București).

Camera VAR: Szabolcs Kovacs (Carei) și Mihai Marica (Bistrița).

Observator FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare).

Delegat LPF: Viorel Ilinca (Pitești).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]