Fostul fotbalist Narcis Răducan crede că situația financiară e una jalnică la echipele din Superliga.
Trei dintre formații, susține acesta, vor anunța insolvența într-un termen relativ scurt.
Una dintre ele, probabil UTA Arad, care deși a învins 3-1 FC Botoșani, nu poate juca în finala de Conference League, echipa fiind în concordat preventiv.
”Totul e de la licențiere. Până în momentul în care noi nu ne conectăm la realitatea societății românești, vom avea problemele astea.
Pot înțelege de ce se ajunge într-o astfel de situație. Cluburile intră într-o morișcă, foarte puține au stabilitate financiară, dar e tendința aia de a fi toate la același nivel valoric.
Iar pentru asta, înseamnă să dai bani la nivelul celorlalte cluburi, dar e mai mult decât poți duce, bani pe care nu-i ai. Se vând niște contracte pe care nu le poți onora.
Și dacă nu se va filtra cu o licențiere mai strictă sau cu garanții, nu se va ajunge niciodată unde trebuie.

Eu spun de acum că, într-o lună, vor fi cel puțin două echipe care vor anunța insolvența.
Deci, vom avea spectacolul ăsta și sezonul viitor. Două, dacă nu trei cluburi”, a spus Narcis Răducan, la Digi Sport.
FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia gălăţeană Oţelul, în etapa a 4-a din play-out-ul Superligii.
UTA Arad a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 3-1 (1-1), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a Superligii de fotbal.
Arădenii au obținut o victorie frumoasă la meciul său cu numărul 1.300 în primul eșalon
În play-out conduce UTA Arad, cu 31 de puncte, urmată de FCSB, cu 30 de puncte, FC Botoşani – 27 de puncte şi Oţelul Galaţi – 24 de puncte.
Ora 18.00 Unirea Slobozia – Petrolul Ploieşti
Ora 21.00 CFR 1907 Cluj – Dinamo Bucureşti
Ora 15.30 FC Metaloglobus Bucureşti – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 18.30 FC Rapid – FC Argeş
Ora 21.30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj