Anunț şoc: CFR Cluj nu le mai prelungește contractele lui Ciprian Deac și Mario Camora! Ce le propune patronul Nelu Varga celor două simboluri din Gruia. EXCLUSIV

Anunț şoc: CFR Cluj nu le mai prelungește contractele lui Ciprian Deac și Mario Camora! Ce le propune patronul Nelu Varga celor două simboluri din Gruia. EXCLUSIV
  • Publicat:

Mario Camora și Ciprian Deac. Doi jucători care se confundă cu CFR Cluj și care au participat la toată istoria încununată de trofee a clubului din Gruia. Dar cariera lor în Gruia se apropie de sfârșit. Partea a doua a sezonului va fi ultima perioadă pe care cei doi o vor petrece în tricoul CFR-ului. Ambii au 37 de ani și contractele lor se încheie în această vară.

Prosport a aflat că Neluțu Varga a decis să nu le mai prelungească angajamentele.

Diferență de peste 10.000 de euro între cerere și ofertă!

CFR Cluj nu le mai prelungește contractele lui Ciprian Deac și Mario Camora

Din informațiile Prosport, Nelu Varga ar fi fost de acord să îi mai țină în lot pe cei doi pentru încă un an, din respect pentru cariera pe care aceștia au avut-o la CFR. Doar că omul de afaceri se gândea la un salariu care să nu depășească 8000 de euro. Vârsta acestora, faptul că Deac prinde tot mai rar echipa, iar Camora a avut câteva probleme medicale în acest campionat au fost motivele pentru care proprietarul CFR-ului a cerut o diminuare consistentă a salariilor celor doi, în cazul în care doreau să-și continue cariera în Gruia.

Doar că jucătorii ar fi cerut ca salariile pe care le au acum să nu se modifice în noul contract. Faptul că Deac și Camora doresc să câștige peste 20.000 de euro și la 38 de ani l-a supărat pe Neluțu Varga, care este decis să nu mai facă o ofertă de prelungire pentru cei doi.

Au posibilitatea să rămână în conducere

Totuși, CFR Cluj nu vrea să-i dea afară pe cei doi lideri ai vestiarului. Mario Camora și Ciprian Deac au propunerea de a rămâne în conducerea echipei. Cei doi pot alege varianta reconversiei în conducerea tehnică sau cea administrativă. Asta în condițiile în care nu vor dori să-și continue cariera de jucători în altă parte.

Prosport l-a întrebat pe Cristi Balaj despre situația lui Camora și Deac. Președintele CFR-ului a insistat pe ideea că celor doi li se va propune să rămână în cadrul clubului, dar nu a exclus total și continuarea celor doi și în calitate de jucători.

„Dorim să rămână în cadrul clubului. (n.r. În calitate de jucători?) Ca jucători și după aceea în cadrul clubului. Sunt doi jucători pe care îi respectăm enorm și merită să rămână alături de noi”, a spus Cristi Balaj.

Se pare că singura șansă pentru ca Mario Camora și Ciprian Deac să mai joace un sezon la CFR este ca cei doi să accepte prelungirea pe un salariu mult mai mic decât cel cu care au fost obișnuiți.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…