Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Anunț bombă pentru Dinamo. FRF a dat vestea chiar prin președintele Răzvan Burleanu: „Poate depune dosarul UEFA”

Anunț bombă pentru Dinamo. FRF a dat vestea chiar prin președintele Răzvan Burleanu: „Poate depune dosarul UEFA”

Anunț bombă pentru Dinamo. FRF a dat vestea chiar prin președintele Răzvan Burleanu: „Poate depune dosarul UEFA”
Foto: Sport Pictures

Dinamo a primit o veste uriașă de la Răzvan Burleanu la peste o lună de la marele anunț al ieșirii oficiale din insolvență.

Șeful Federației Române de Fotbal a spus când poate cu exactitate clubul din Ștefan cel Mare să depună dosarul pentru a participa în cupele europene.

Anunț bombă pentru Dinamo. FRF a dat vestea chiar prin președintele Răzvan Burleanu: „Poate depune dosarul UEFA”

Dinamo a scăpat oficial de insolvență pe data de 23 iunie 2025. Asta înseamnă că, după patru ani în care s-a aflat într-o situație financiară dificilă și a fost nevoită să își plătească datoriile într-un mod controlat, echipa a reușit să își pună ordine în acte și în buget.

Procesul prin care Dinamo a trecut se numește reorganizare financiară și presupune ca un club aflat în criză să își plătească datoriile în timp, sub supravegherea unei instanțe. Acest proces a durat patru ani și s-a încheiat cu succes, ceea ce înseamnă că Dinamo e din nou un club „curat” din punct de vedere legal și financiar.

O veste și mai bună a venit miercuri, pe 20 august 2025, când președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a făcut un anunț important.

Concret, Dinamo poate, în sfârșit, să depună dosarul pentru a primi licența UEFA. Ce înseamnă asta? Dacă echipa termină pe un loc fruntaș în clasamentul Superligii României, atunci va avea voie să participe în cupele europene începând cu sezonul următor.

„Fiindcă tot vorbim despre licențiere și nu ați avut niciodată o poziție oficială din partea FRF, ținând cont că Dinamo a ieșit din insolvență înainte de data de 30.06 a acestui an, vă confirmăm că Dinamo poate depune dosarul de licență UEFA pentru următorul sezon competițional”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Unde va juca Dinamo meciurile de acasă în acest sezon. Andrei Nicolescu a făcut anunțul: „Nu am găsit o altă soluție!”

Andrei Nicolescu i-a anunțat pe fani că, în acest sezon, casa lui Dinamo va fi Arena Națională, după ce „câinii roșii” au decis să nu mai evolueze pe „Arcul de Triumf” din cauza anumitor neînțelegeri cu sponsorii.

„Anul ăsta am semnat să jucăm pe Arena Națională. Nu am găsit o soluție, acum vrem să obișnuim jucătorii să joace pe o arenă mare, spectatorii la fel, și pe un teren bun.

Noi am suferit mult muscular, pe un teren moale, era plin de nisip. Decizia e bună acum, apoi cât costă Arena, suntem acolo. Costurile sunt similare acum, dacă reușim prin zona de organizare să avem o variantă optimă cu stewarzi, costurile.

De exemplu, un meci cu Metaloglobus nu costă cât unul cu FCSB”, a spus Andrei Nicolescu la PrimaSport.