UTA Arad a reușit să urce pe loc de play-off, după o victorie cu greu obținută pe teren propriu cu Petrolul, iar la final, antrenorul oaspeților a răbufnit din cauza arbitrajului.
Eugen Neagoe a făcut lucruri foarte bune de la venirea la Petrolul, dar echipa sa a pus capăt unei serii de 7 meciuri fără înfrângere. Părea că meciul se va îndrepta spre o remiză fără goluri, dar reușita lui Roman din minutul 6 al prelungirilor a schimbat total lucrurile. Pentru antrenorul prahovenilor e deja prea mult și a avut un discurs dur la adresa arbitrului, fiind deranjat de modul în care e tratată echipa sa.
Petrolul Ploiești a făcut un joc solid la Arad și a avut câteva ocazii mari de a marca. În cele din urmă, gazdele au păstrat toate cele trei puncte și au urcat pe loc de play-off, în timp ce „găzarii” rămân în a doua parte a clasamentului, la o distanță mică față de zona roșie.
Antrenorul oaspeților și-a lăudat jucătorii pentru evoluția din această seară. Pentru el jocul s-a terminat 0-0, dar l-a iritat maniera de arbitraj și a pus din nou tunurile pe cei care nu îi permit nici măcar să mai aibă un cuvânt de spus în timpul meciurilor.
„Ce concluzii să trag? Ne-am bătut, am jucat de la egal la egal, puteam să și marcăm, am avut ocazii mai clare. Din punctul meu de vedere, jocul s-a terminat 0-0. N-am ce să mai comentez. Am văzut și acea fază din prima repriză, penalty acordat…
Mi-a atras atenția (n.r.- arbitrul) imediat că am depășit spațiul, a venit spre mine. Fraților, ușor! Nu vreau să mai vorbesc. O partidă pe care nu puteam s-o pierdem, la modul în care s-a jucat. Băieții au făcut efort, s-au bătut, dar rezultatul este așa cum este.
În prima repriză am avut ocazii, Gheorghe, Jyry… Asta a fost istoria acestui joc. Se terminase jocul, dar a trebuit să mai rămânem în teren. Respect oamenii, dar când sunt luat la mișto nu-mi place. Știu lucrurile astea, le simt, înțeleg, nu sunt fraier.
Nu sunt prima dată luat de fraier, dar văd că mergem în continuare așa. Toate meciurile sunt importante, dar dacă iarăși se va întâmpla ca astăzi… Ne batem cu toată lumea, ce să facem? Un joc bun, în deplasare, nu am văzut vreo ocazie a celor de la UTA, un joc care trebuia să se termine la egalitate”, a spus Neagoe, la Digi Sport.