Adrian Mutu, antrenor care s-a despărțit recent de Petrolul Ploiești, a vorbit recent despre ceea ce se întâmplă la Juventus și despre noul antrenor al formației din Serie A, croatul Igor Tudor.
„Briliantul”, care a împărțit vestiarul cu noul tehnician al formației din Torino, a declarat că și-ar dori să îi calce pe urme lui Igor Tudor și să antreneze echipe precum Galatasaray, Olympique Marseille, PAOK Salonic, Udinese sau Lazio.
Thiago Motta, tehnician în vârstă de 42 de ani, a fost demis de pe banca celor de la Juventus Torino, iar în locul lui a fost instalat Igor Tudor, cel care a împărțit, la un moment dat, vestiarul cu Adrian Mutu.
„Briliantul” este cu ochii pe fotbalul din Italia și a vorbit despre ceea ce se întâmplă la Juventus Torino dar și despre noul antrenor al echipei pentru care a activat. Fostul tehnician de la Petrolul Ploiești a dezvăluit că își dorește să calce pe urmele lui Igor Tudor și să antreneze echipe importante din Europa, precum Galatasaray, Olympique Marseille, PAOK Salonic, Udinese sau Lazio.
„Am împărțit vestiarul cu Igor Tudor la Juventus. Igor Tudor este un antrenor care a fost la foarte multe echipe mari, Galatasaray, Olympique Marseille, PAOK Salonic, Udinese, Lazio. Gândește-te ce șanse a avut omul acest la echipe mari! Dacă le pui pe toate, aș vrea să fiu și eu la cea mai mică echipă pe care a pregătit-o.
Igor Tudor a avut niște șanse la echipe bune, mari! A avut șanse la PAOK Salonic, care este mare în Grecia, Marseille, foarte mare în Franța, Galatasaray și Lazio. Nu a reușit la niciuna, dar totuși îl cheamă Juventus. Eu cred că orice antrenor, nu mă refer la cei mari, s-ar duce la Juventus timp de două luni, ca să prinzi locul 4.
Vorbești de Juventus… Doar să treci în CV că ai antrenat Juventus. Poate reușește, așa cum nu a făcut-o la echipele mari, Igor Tudor la Juventus și mai rămâne un an sau doi la echipă.
E o oportunitate mare pentru Igor Tudor, care a avut șanse la echipe mari din patru țări, dar nu a reușit, iar acum vine Juventus, care este cea mai mare dintre astea”, a declarat Adrian Mutu, conform fanatik.ro.
Adrian Mutu a vorbit și despre demiterea lui Thiago Motta, despre care a spus că este unul dintre cei mai talentați antrenori din noul val.
„E cutremur la Juventus! Thiago Motta, care era anul trecut pe buzele tuturor ca fiind unul dintre cei mai talentați antrenori din noul val, uite că… Totul arată că se poate întâmpla orice în viața unui antrenor. Tot ce se întâmplă în viața unui antrenor face parte dintr-un proces de creștere.
Aici vorbim de Thiago Motta, care totuși s-a dus la Juventus, care e o echipă cu o putere mare financiară și cu un nume enorm, la nivelul lui Manchester și Real Madrid. Vorbim de cea mai iubită și de cea mai urâtă echipă din Italia, cu cei mai mulți suporteri, dar uite că nu a reușit să-și impună filosofia”, a declarat Adrian Mutu, conform fanatik.ro.