Andrei Nicolescu a răbufnit la adresa lui Adrian Mazilu din cauza modului în care se prezintă fosta „perlă” a lui Gică Hagi.
Mutarea lui Adrian Mazilu de la Brighton la Dinamo a costat 400.000 de euro. E unul dintre cele mai scumpe transferuri ale „câinilor” din ultimii ani, dar încă nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Andrei Nicolescu l-a făcut praf pe jucător deoarece, chiar dacă se află într-o formă fizică foarte bună, nu oferă randamentul dorit de clubul din „Ștefan cel Mare”.
Andrei Nicolescu a vorbit deschis despre jucătorul care l-a supărat cel mai mult în acest sezon. Pentru prima oară „a pus pe masă” problema cu care se confruntă Adrian Mazilu, fotbalist în care și-a pus toată încrederea când a plătit o sumă uriașă pentru Dinamo.
Evoluțiile lui Mazilu nu se ridică deloc la nivelul așteptărilor, iar președintele clubului nu înțelege de ce, în condițiile în care nu se mai confruntă cu probleme fizice. Va încerca personal să facă demersuri pentru a-l ajuta pe Mazilu să iasă din pasa proastă cât mai rapid.
„Mazilu e, pentru prima dată o spun, singura mea supărare mare. Nu înțeleg de ce copilul ăsta nu mai poate să aibă încredere în el. Nu știu ce se întâmplă cu el. O să mă gândesc ce o să pot să fac.
Îl văd că nu are încredere în el, deși, și o spun cu toată responsabilitatea, din punct de vedere fizic e mai bine decât oricând. Se pregătește foarte bine. Nu înțeleg de unde atâta lipsă de încredere în el. Încrederea e în primul și primul rând mental. Chiar dacă nu reușești lucruri în meci, abordarea cu care faci lucrurile în meci se vede.
Eu nu văd abordarea aia și acolo o să mă focusez eu cumva să dau mai multă atenție acestui lucru, să înțeleg de ce și să vedem ce putem să facem pentru el, să-l ajutăm. (…)În meciurile oficiale, nu știu, e un blocaj acolo. Nu știu ce să zic. Trebuia să fie o soluție deja pentru noi acum”, a transmis Nicolescu, la Fanatik.
Adrian Mazilu a ajuns la Dinamo după o lungă perioadă în care nu a jucat niciun meci oficial. Brighton nu l-a folosit niciun meci, iar în perioada în care a fost împrumutat la Vitesse, în Olanda, a bifat doar 4 apariții. S-a confruntat și cu o accidentare gravă chiar înainte de sosirea la Dinamo.
Pentru clubul din „Ștefan cel Mare” a bifat 12 apariții în campionat și Cupa României.