Stipe Perica a fost pus la zid de fanii „câinilor” după ocazia imensă ratată în meciul cu FC Botoșani, la scorul de 1-1, când a scăpat singur cu portarul Anestis.
Atacantul croat a intrat și în colimatorul lui Andrei Nicolescu, cel care nu pare a mai avea răbdare cu acesta, reproșându-i atitudinea delăsătoare de la antrenamente și eficiența spre zero în fața porților adverse.
Președintele lui Dinamo spune ferm că a devenit „supărător” modul cum vârful ratează nonșalant ocazie după ocazie și îi cere acestuia „să se trezească”.
Stipe Perica a fost scos „țap ispășitor” pentru remiza obținută de Dinamo pe terenul echipei antrenate de Leo Grozavu, atacantul croat ratând o șansă imensă la scorul de 1-1, când a scăpat singur cu portarul advers.
Evoluția vârfului a fost aspru taxată și de către Andrei Nicolescu, cel care, la prima vedere, și-a epuizat creditul pe care i l-a oferit fotbalistului. Oficialul îl acuză de atitudinea avută la pregătire și de „impotența” din ofensivă.
Președintele roș-albilor merge și mai departe și susține că a devenit extrem de „supărător” modul cum Perica își bate joc de toate ocaziile avute și îi cere acestuia să revină la forma din play-off-ul sezonului trecut.
„La Perica devine supărător. Am mai spus, atacanții noștri sunt datori, din ce în ce mai datori. În loc să se trezească… Ei sunt datori și față de club, dar și față de suporteri. Am avut o discuție cu Perica, o să mai avem una.
E o chestiune de atitudine, de modul în care se pregătește și se dedică clubului acesta. Sper să înțeleagă și sper să vadă că, la momentul acesta, nu face suficient nici pentru el, nici pentru club!”, a declarat Andrei Nicolescu, pentru Fanatik.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FCum-au-reactionat-fanii-lui-Dinamo-dupa-golul-lui-Musi-impotriva-FCSB-fosta-lui-echipa.-Crainicul-nu-s-a-putut-abtine-nici-el-2-1400x934.jpg)
SURSĂ: Sportpictures
02.08.2025
Președintele lui Dinamo este în asentimentul fanilor și spune că în această iarnă va aduce la echipă unul sau doi atacanți. Conducerea, departamentul de scouting și antrenorul principal caută cele mai bune soluții pentru aducerea unor vârfuri care să marcheze la foc automat.
„Ne trebuie atacanți, unul sau doi, cu cifre de atacanți, nu cu cifre de fundași. Urmează să luăm deciziile cele bune, să vedem. Ne uităm atent pentru atacanți!”, a conchis conducătorul pentru sursa de mai sus.