Andrei Nicolescu și Mihai Stoica au comentat faza controversată și sunt de acord. „Brutalitate. Nu-mi vine să cred”

Andrei Nicolescu și Mihai Stoica au comentat faza controversată și sunt de acord. „Brutalitate. Nu-mi vine să cred”
Andrei Nicolescu, Mihai Stoica. Sursa foto: Fotomontaj ProSport, realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Andrei Nicolescu (49 de ani) și Mihai Stoica (61 de ani) au analizat una dintre cele mai controversate faze ale etapei a șasea din Superliga, ajungând la aceeași concluzie: că arbitrul nu a luat decizia corectă.

Este vorba despre faultul comis de Alibek Aliev în minutul 8 al meciului Dinamo – U Cluj, asupra lui Danny Armstrong. Radu Vidican i-a arătat doar cartonașul galben, spre nemulțumirea alb-roșilor.

Pe de altă parte, aceștia din urmă au reușit să obțină victoria, scor 2-1. Chiar scoțianul a fost cel care și-a trecut în cont dubla, în timp ce „Șepcile Roșii” au punctat prin Mouhamadou Drammeh.

Andrei Nicolescu a ieșit la atac după faza controversată din Dinamo – U Cluj

Chestionat despre faultul lui Alibek Aliev, Andrei Nicolescu a susținut cu tărie că se impunea acordarea cartonașului roșu, dintr-un motiv cât se poate de clar: a existat intenție.

 

„Un meci foarte echilibrat, în care noi am speculat mai bine. Pe de altă parte, U Cluj a stat foarte bine în teren. Au fost foarte, foarte agresivi. Sunt efectiv nişte faze care ar fi trebuit să schimbe meciul în sens invers. Nişte faze la care U Cluj trebuia să ia cel puţin un cartonaş roşu.

E o fază pe care, în viteza meciului, nu ai cum să o vezi, dar dacă o analizezi după, la camera VAR, nu ai cum să nu vezi intenţia şi să nu dai roşu. N-ai cum. Este intenţie clară de lovitură. El o face pentru că pretinde că a fost faultat şi nu i s-a dat fault şi atunci se răzbună singur”, a declarat președintele lui Dinamo, la Prima Sport.

Mihai Stoica: „Roșu 100%. Mi-e dor de proba video”

Prezent, de asemenea, în platoul emisiunii, Mihai Stoica i-a dat dreptate rivalului, adăugând că arbitrii din camera VAR erau obligați să intervină și să-l cheme pe central la marginea terenului pentru a analiza faza. Ba chiar a amintit de cazurile în care jucătorii erau suspendați după meciuri, în baza probelor video.

„Roşu 100%, nu 99%, 100%. Nu ai voie să ignori aşa ceva. Se uită aşa cinic… E roşu clar. Pe vremuri era suspendat pe probă video. Mi-e dor de proba video.

Faza asta este una la care echipa nu trebuie să reia meciul. Nu se poate să nu fie chemat la VAR. Pentru asta este VAR-ul, pentru a nu se trece cu vederea. Asta este brutalitate. Nu-mi vine să cred, nu văzusem faza”, a spus președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]