Chiar dacă nu s-a încheiat sezonul, iar Dinamo se va lupta cu una dintre FCSB sau FC Botoșani pentru calificarea în Conference League, conducerea „câinilor” lucrează din greu la primele mutări pe piața transferurilor.
Președintele Andrei Nicolescu dezvăluie că roș-albii negociază cu trei jucători de top de peste hotare cu care Zeljko Kopic să poată ataca titlu în campionatul viitor.
Pentru dinamoviști sezonul nu s-a încheiat. După meciul fără miză cu Universitatea Cluj, „câinii” își așteaptă adversarul în finala barajului pentru Conference League.
Până atunci, oficialii clubului încearcă în această perioadă să „închidă” primele transferuri pentru campionatul viitor. Președintele Andrei Nicolescu spune că există în continuare discuții avansate cu trei jucători de top care evoluează în străinătate, care să ajute echipa să cucerească titlul în stagiunea următoare.
Numai că, negocierile merg extrem de greu, adaugă conducătorul din Ștefan cel Mare, jucătorii în cauză așteptând să vadă dacă vor avea pe masă și alte opțiuni mai avantajoase.
„Problema majoră o să fie cât de repede ne putem mişca pentru transferuri, avem nişte discuţii cu trei jucători. Am discutat şi cu ei în partea de iarnă.
Nu am finalizat nimic şi cam suntem în aceeaşi situaţie. Transferurile sunt greu de realizat la început. Aşteaptă până în ultima clipă. Sunt jucători de afară“, a spus Andrei Nicolescu, la PrimaSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fdinamo-bucuresti-universitatea-cluj-play-off-superliga-superbet-18042026-1-1400x1050.jpg)
FOTO: SPORT PICTURES
Șeful lui Dinamo încearcă în această perioadă să ia din presiunea de pe umerii jucătorilor, înainte de barajul de calificare în Conference League „Câinii” așteaptă să vadă pe cine vor întâlni în meciul decisiv pentru Europa.
Adversar le va fi una dintre FCSB și FC Botoșani, cele două echipe urmând a se întâlni într-o singură manșă pe arena din Bulevardul Ghencea.
Nicolescu susține că obiectivul echipei în acest sezon nu a fost un loc de cupă europeană, însă parcursul bun din play-off i-au determinat pe dinamoviști să încerce să îndeplinească această nouă țintă.
„(n.r. E un sezon bun?) E un sezon în parametri pe care i-am setat. (n.r. Dacă se ratează Europa e un sezon ratat?) E un sezon normal, nu am setat asta, am zis că e un target pe care vrem să îl atingem. Dar nu era obligatoriu.
Cum anul trecut nu era setat play-offul, anul ăsta era. E o presiune pozitivă pentru a creşte clubul ăsta”, a concluzionat președintele roș-albilor pentru sursa menționată mai sus.