Andrei Ivan explică forma bună prin care trece. „Mă ambiționează aceste lucruri!” Ce l-a nemulțumit la meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj. „Sunt dezamăgit”

Andrei Ivan explică forma bună prin care trece. „Mă ambiționează aceste lucruri!” Ce l-a nemulțumit la meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj. „Sunt dezamăgit”

Andrei Ivan, atacantul Universității Craiova, explică forma bună prin care trece în sezonul 2022 – 2023 și dezvăluie ce l-a nemulțumit la meciul jucat împotriva celor de la CFR Cluj.

Andrei Ivan explică forma bună prin care trece. Ce l-a nemulțumit la meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj

Universitatea Craiova a remizat cu CFR Cluj, scor 1-1, în etapa a doua din play-off-ul Superligii, însă rezultatul nu este pe placul lui Andrei Ivan. La fel ca Elvir Koljic, vedeta echipei din Bănie crede că oltenii meritau toate cele trei puncte puse la bătaie în partida din runda a doua.

Totodată, fotbalistul Universității Craiova a dezvăluit că l-au motivat criticile primite din partea contestatarilor săi.

„Sunt dezamăgit pentru puteam să câștigăm. Am avut și un penalty care nu s-a dat, dar mergem înainte și ne gândim la următorul meci. Am dominat partida de la început până la final, dar nu am putut să câștigăm. Am avut și două probleme la început, a trebuit mister să schimbe puțin.

Mă ambiționează lucrurile care s-au spus despre mine în trecut, vreau să cresc de la meci la meci, să fiu din ce mai bun și să marchez pentru Universitatea Craiova.

Încă nu ne gândim la titlu, trebuie să terminăm pe podium la final de sezon. Nu vreau să comentez de cei de la CFR Cluj, dar nu mi s-a părut p echipă ca în sezoanele trecute, e mai slabă. Sunt bine, am avut ceva probleme, dar contează că am putut duce meciul până la capăt”, a spus Andrei Ivan după Universitatea Craiova – CFR Cluj, scor 1-1.

Echipele de start:

Universitatea Craiova: I. Popescu – Șt. Vlădoiu, Gajkov, Raul Silva, Ndong – Mateiu, Screciu – Ișfan, Baiaram, A. Ivan – Markovic
Rezerve: Lazar – Găman, Badelj, Căpățînă, Al. Crețu, Cîmpanu, Rogolujic, Rivaldinho, Koljic
Antrenor: Eugen Neagoe

CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri, A. Burcă, Braun – C. Deac, Cvek, Muhar, Krasniqi – Maglica, Bîrligea
Rezerve: R. Sava – Peteleu, Țîru, Hoban, Bordeianu, Fica, Petrila, Yeboah, Janga
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Istvan Kovacs / A1: Florin Neacșu; A2: Ferencz Tunyogi / Arbitru VAR: Marcel Bîrsan; Arbitru AVAR: Radu Ghinguleac

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania