Andrea Mandorlini a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, la atacurile lansate de Daniel Pancu.
Andrea Mandorlini s-a despărțit de CFR Cluj în luna octombrie a anului trecut, fiind înlocuit pe banca tehnică de Daniel Pancu.
Recent, actualul antrenor al formației din Gruia a avut un discurs dur la adresa situației găsite la club, criticând în special lipsa de implicare a jucătorilor la antrenamente.
Tehnicianul, în vârstă de 65 de ani, susține că nu se simte vizat de „înțepăturile” lui Daniel Pancu. Totodată, acesta subliniază că problemele despre care Pancu afirmă că le-a rezolvat la CFR Cluj au fost semnalate chiar de el, în perioada în care se afla încă pe banca echipei.
„În contextul titlurilor apărute în presă și cu referire la declarațiile făcute de Daniel Pancu, consider necesare câteva precizări clare și fără echivoc.
Eu, personal, nu l-am auzit pe Daniel Pancu menționându-mi numele în legătură cu momentul preluării echipei de către el. În același timp, evoluția actuală a situației de la CFR Cluj – radical diferită față de perioada anterioară sosirii lui – nu poate fi folosită ca pretext pentru critici la adresa antrenorilor care au lucrat aici înaintea lui. Dimpotrivă, această evoluție confirmă faptul că problemele semnalate de mine în trecut existau cu adevărat și erau profunde, de natură sistemică, a clubului”, a declarat Andrea Mandorlini, în exclusivitate, pentru ProSport.
„Faptul că astăzi sunt aplicate schimbările solicitate de mine încă de la venirea mea la echipă ar trebui să favorizeze luciditatea și simțul responsabilității, nu luări de poziție publice îndreptate spre trecut sau împotriva mea ori împotriva antrenorilor care m-au precedat. Cu atât mai mult cu cât parcursul echipei este încă în desfășurare, iar evaluările serioase se fac la finalul competiției, nu prin declarații cu subtext personal.
Reiterez: nu l-am auzit pe Pancu menționându-mi numele, nici pe cel al altor antrenori anteriori ai CFR, am citit mai degrabă că el a găsit probleme importante, semnalate cu mult înainte de sosirea sa la Cluj, de către mine și care acum, probabil, se intenționează a fi corectate”, a încheiat Andrea Mandorlini.
În prezent, CFR Cluj se află pe locul 7 în Superliga, cu 41 de puncte obținute după 26 de meciuri jucate, la o singură lungime în spatele ultimului loc de play-off, ocupat de U Cluj.