Andrea Mandorlini a ajuns la Brăila, acolo unde așteaptă să se întâlnească cu lotul lui CFR Cluj, înainte de partida de la Galați. Antrenorul a fost sunat de către conducătorii echipei imediat după ce Dan Petrescu și-a dat demisia. Mandorlini a răspuns pozitiv și preia pentru a treia oară echipa din Gruia, cu toate că a avut parte de demiteri neașteptate, de pe banca ardelenilor. Prima dată a plecat înainte să joace în grupele Champions League, după ce a luat titlul, iar a doua oară a fost demis în timp ce echipa era pe locul 2.
Antrenorul a stat de vorbă cu ProSport și spune că a văzut în direct dezastrul din Suedia, 2-7 cu Hacken, spune care sunt primele lucruri pe care vrea să le schimbe și nu evită nici subiectul Ciprian Deac. În mandatul trecut s-a creat un scandal după ce tatăl fotbalistului l-a acuzat pe antrenor că nu îl folosește mai des. Mulți oameni de fotbal au spus atunci că de la acest scandal antrenorul a pierdut vestiarul.
Domnule Mandorlini, sunteți noul antrenor de la CFR?
Încă nu este nimic semnat, dar da, sunt foarte fericit să mă întorc. N-am fost de ceva vreme în România, dar am fost tot timpul un suporter al echipei. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat cu Dan Petrescu, care a făcut atât de mult pentru club… Dar, așa este fotbalul. Nu este un moment ușor.
Veți sta pe bancă la următorul meci?
Nu știu. Timpul este foarte scurt. Poate va sta Hoban sau altcineva. Am venit la Brăila și aștept echipa. Sper ca mâine după masă să putem face un antrenament.
V-a bucurat telefonul primit de la CFR Cluj? Este al treilea mandat pe banca echipei.
Sunt fericit, clar. Trebuie să mergem înainte. Este o altă poveste și sper ca acum să fie diferită. Nu este ușor. Acest ultim rezultat spune multe lucruri.
Ați avut încredere să mai veniți la CFR, după ce ați fost demis de două ori?
Cred că au fost erori, unele recunoscute, dar eu sunt împăcat. Când a venit oportunitatea de a rămâne și a lucra în club, am rămas. Acum, am răspuns acestei solicitări pentru că mereu am urmărit echipa, am rămas foarte apropiat și lucrurile s-au schimbat foarte repede, aseară primind telefonul, după ce Dan a anunțat că pleacă.
Cum comentați rezultatul din Suedia?
Nu știu. Nu îmi permit să vorbesc, pentru că nu știu ce s-a întâmplat. Fotbalul este imprevizibil. Dar, am observat că s-au încasat aproape tot timpul câte 2-3 goluri pe meci. O echipă importantă nu primește atât de multe goluri.
Ce reacție ați avut când ați urmărit partida cu BK Hacken?
Cred că am văzut o echipă obosită. Dar, aceasta nu este adevărata valoare a lui CFR Cluj. Trebuie să privim înainte și să îmbunătățim.
Ce vă propuneți să schimbați, în primul rând?
Să trăim clipa. Trebuie să ne recuperăm forțele.
Ce obiectiv își poate propune CFR?
Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Nu putem să ne gândim prea departe, pentru că echipa a suferit mult.
Mai doriți să aduceți jucători?
Nu știu. Trebuie să mă gândesc bine. Vedem cum vor decurge aceste două-trei partide. Nu pot să spun acum.
Întrebare obligatorie: cum va fi relația cu Deac?
Eu n-am avut probleme. Dacă cineva a avut, este problema lui. Eu am multe defecte, dar nu sunt un om ranchiunos. Poate tatăl lui Deac ar putea avea o problemă. Nu știu. Întrebați-l mai bine pe el.