Andrea Compagno a dezvăluit, după Sepsi – FCSB, cum se înțelege cu Elias Charalambous, noul antrenor al roș-albaștrilor: „Mi se pare un băiat foarte bun!”

Andrea Compagno a dezvăluit, după Sepsi - FCSB, cum se înțelege cu Elias Charalambous, noul antrenor al roș-albaștrilor: „Mi se pare un băiat foarte bun!”

Andrea Compagno, atacantul italian în vârstă de 26 de ani de la FCSB, a marcat în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar la final a vorbit, printre altele, despre noul antrenor, Elias Charalambous.

Andrea Compagno a dezvăluit, după Sepsi – FCSB, cum se înțelege cu Elias Charalambous, noul antrenor al roș-albaștrilor

Meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB s-a disputat luni seară, în cadrul etapei a doua a play-off-ului din Superliga, pe Sepsi Arena, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Andrea Compagno, în minutul 8, respecitv Florinel Coman, în minutul 19. Golul covăsenilor a venit din devierea lui Risto Radunovic, în propria poartă, în minutul 6.

După această partidă, Andrea Compagno s-a declarat încântat de cele trei puncte obținute, dar și de colaborarea cu Elias Charalambous, noul antrenor al lui FCSB.

„Era foarte importantă pentru noi o victorie, după ce au fost egaluri în celelalte meciuri (n.r. între adversarele din play-off). Erau importante punctele. Sunt foarte bucuros pentru această victorie.

Ne gândim la fiecare meci, obiectivul nostru este acesta (n.r. titlul), normal. Putem, avem o echipă foarte bună, dar trebuie să luăm meci cu meci. Acum avem meciul cu Clujul și ne gândim la asta. O să fie un meci foarte frumos și o să fim preăgtiți pentru asta. Intrăm în teren pentru asta (n.r. cele trei puncte).

Personal, mi se pare un băiat foarte bun, pregătit și împreună cu tot staff-ul facem o treabă foarte bună, muncim și ne pregătim pentru meciuri. Ne înțelegem cu el în engleză, fotbalul se înțelege”, a spus andrea Compagno, la flash-interviul de după meci.

În urma acestui rezultat, FCSB rămâne pe locul 3, în clasamentul din Superliga, cu 33 de puncte, însă se apropie la un punct de CFR Cluj, a doua clasată, și la trei puncte de liderul Farul Constanța.

Andrea Compagno, din nou golgheter în Superliga

A fost golul cu numărul 17 marcat de către Andrea Compagno, în acest sezon din Superliga, ceea ce l-a pus din nou în fruntea clasamentului golgheterilor, devansându-l pe Marko Dugandzic, atacantul de la Rapid.

Clasamentul golgheterilor din Superliga:

1. Andrea Compagno (FCSB) – 17 goluri
2. Marko Dugandzic (Rapid București) – 16 goluri
3. Denis Alibec (Farul Constanța) și Sebastian Mailat (FC Botoșani) – 11 goluri
4. Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Vitalie Damașcan (FC Voluntari), Daniel Paraschiv (FC Hermannstadt) – 10 goluri
5. Malcom Edjouma (FCSB), Rangelo Janga (CFR Cluj), Arnold Garita (FC Argeș) – 9 goluri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]