Meciul dintre CFR Cluj și Rapid, scor 3-0, a fost un meci spectaculos nu doar în teren, ci și în tribune. La partidă au venit și foarte mulți impresari și agenți ai diverselor echipe din străinătate pentru a urmări cei mai importanți jucători.
ProSport a aflat că la meci au asistat, printre alții, Anamaria Prodan și Rene Weiler, antrenorul lui DC United, echipă care joacă în MLS (campionatul din Statele Unite ale Americii).
Cei doi au colaborat în trecut și la transferurile lui Nicolae Stanciu și Alex Chipciu la Anderlecht, pe vremea când Rene Weiler era antrenorul belgienilor.
Cei doi oameni de fotbal au venit la Cluj special pentru Louis Munteanu, jucător care a tot fost dat transferat în ultima perioadă peste tot, inclusiv de diverși impresari cu care acesta nu are nicio legătură.
De această dată, este prima oară când un impresar vine direct la Cluj alături de antrenorul echipei care-l dorește cu adevărat pe fotbalistul ardelenilor în vârstă de 23 de ani.
„Este adevărat, am fost la meci să vedem două echipe foarte bune din campionatul românesc. A fost un meci superb! Eu nu îmi pot da cu părerea despre prețurile jucătorilor că nu sunt proprietatea mea. Fiecare patron are socotelile lui. Ca agent încerc să mă ridic la pretențiile fiecărui patron. Louis este foarte, foarte, foarte bun. Un caracter minunat. Educat. Liniștit.
Mi se pare că se nasc din ce în ce mai rar așa jucători. La fel, dacă mă întrebați dacă este timpul să plece și unde eu aș spune că atâtea speculații sunt în presă încât jucătorii ajung zăpăciți de cap. Fiecare jucător știe unde și ce i se potrivește.
Eu cu jucătorii mei vorbesc foarte deschis despre toate ofertele. Louis poate juca oriunde. E polivalent. Ceva unic. Mă bucur tare mult pentru el și știu că va ajunge o stea. Pentru orice antrenor, Louis este o carte câștigătoare”, a declarat Anamaria Prodan pentru ProSport.
Louis Munteanu n-a marcat niciun gol în victoria lui CFR Cluj cu Rapid, scor 3-0, însă a fost printre cei mai importanți jucători de pe teren datorită celor două pase decisive. Andrei Cordea a reușit o „dublă” și Korenica un gol.
DC United a terminat ultimul sezon din MLS pe ultimul loc, însă nu va retrograda, pentru că este o ligă închisă, similară cu alte sporturi profesioniste din America de Nord, cum ar fi NBA sau NFL. Astfel, sistemul protejează investițiile financiare ale proprietarilor care au investit sute de milioane de euro în dezvoltarea fotbalului din SUA.