Analiza cerută de Dan Petrescu. Antrenorul a adus 47 la sută din punctele României obținute în ultimii cinci ani în Europa | SPECIAL

Vlad Măcicășan
Analiza cerută de Dan Petrescu. Antrenorul a adus 47 la sută din punctele României obținute în ultimii cinci ani în Europa | SPECIAL
dan petrescu puncte europa

Antrenorul campioanei s-a plâns încă o dată de faptul că victoriile CFR-ului din Europa nu sunt apreciate, spunând că succesul de la Praga este cel mai important din cariera sa, dar că s-a vorbit mult mai puțin în presă decât despre înfrângerea FCSB.

Dan Petrescu și-a expus punctul de vedere în care nu ține cont de audiențe sau numărul de suporteri pe care cele două echipe îl au.

„Oricum n-a fost prea mult apreciată, din ce am văzut, dar asta este normal. S-a scris mai mult despre altă echipă. Cred că dacă pierdeam noi cu 5-0 și băteau alții cu 1-0 toate ziarele scriau ce trebuiau să scrie despre Dan Petrescu, că m-am săturat să scrieți. La bine n-a scris nimeni nimic de bine. Victoria asta e cea mai mare din cariera mea, dar n-a apreciat-o nimeni. Ăsta e fotbalul, asta e România. Era mai importart să se scrie de CFR că a bătut, decât să se scrie de FCSB. Asta e părerea mea. Nici când am bătut Rennes, nici atunci n-am fost apreciați”, a spus Petrescu.

Analiza cerută de Dan Petrescu. Antrenorul a adus 47 la sută din punctele României obținute în ultimii cinci ani în Europa

Acesta a lansat și o întrebare: „Dacă CFR-ul nu era în ultimii 5 ani spuneți-mi ce se întâmpla? Nu era nimic. Noroc cu CFR-ul că a făcut ceva în Europa. Singura echipă din România care a făcut ceva este CFR Cluj. Dar asta nu convine, din păcate. În loc să fim fericiți că CFR Cluj face rezultate ne gândim la alții care pierd cu 5-0”.

Am analizat prestația echipelor românești în ultimii cinci ani de cupe europene, așa cum se calculează de către UEFA pentru a se stabili coeficientul de echipă și cel de țară.

Regulile de calcul sunt speciale în clasamentul care contează la tragerile la sorți. Se oferă 2 puncte pentru o victorie în faza grupele cupelor europene și 1 punct pentru egal. Când vine vorba de preliminarii o victorie valorează un singur punct, iar un egal 0,5 puncte.

54% din puncte au fost aduse de CFR!

În privința ultimilor 5 ani, exact perioada în care CFR a revenit în Europa și a dominat campionatul, România a acumulat 75 de puncte, cu un număr de 6 echipe. 41 dintre aceste puncte au fost aduse de CFR Cluj, ceea ce reprezintă 54% din punctele României. Restul au fost obținute de FCSB, Universitatea Craiova, Sepsi, Viitorul sau FC Botoșani.

Dan Petrescu a lipsit în startul a doua campanii europene ale CFR-ului, iar atunci s-au obținut doar 5,5 puncte. Toni Conceicao și Marius Șumudică sunt antrenorii care le-au obținut. Asta înseamnă că Dan Petrescu a adus 47% din punctele pe care România le-a strâns din Europa în ultimele 5 sezoane.

Fără aceste puncte, prima ligă a noastră ar fi undeva sub poziția 40 în clasamentul coeficienților UEFA și nu pe locul 25 unde se află acum.

Punctele europene acumulate de echipele românești în ultimele 5 sezoane: 

CFR Cluj 41

FCSB 18,5

Universitatea Craiova 8,5

Viitorul 3

FC Botoșani 2

Sepsi 2

Sursa: www.football-coefficient.eu

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]