„Am dat 1.700.000 de euro pe el!”. Anunțul lui Gigi Becali despre transferul pe care l-a făcut la FCSB

Andrei Ducman
„Am dat 1.700.000 de euro pe el!”. Anunțul lui Gigi Becali despre transferul pe care l-a făcut la FCSB
Foto: Mediafax Foto

Gigi Becali a discutat despre unul dintre cele mai controversate transferuri ale verii de la FCSB. Latifundiarul din Pipera a „plătit” 1.700.000 de euro pentru a-l aduce pe fotbalistul care i-a devenit „obsesie”, Dennis Politic, iar acum are așteptarea de a livra mai mult.

După o întreagă telenovelă pe axa FCSB-Dinamo, Gigi Becali a reușit să-l înregimenteze pe Dennis Politic înainte de începutul sezonului. Totuși, prestațiile fotbalistului pentru care patronul a plătit aproape două milioane de euro întârzie să fie conform așteptărilor sale.

Gigi Becali a spus de ce nu regretă transferul lui Dennis Politic la FCSB

Extrema stângă i-a devenit obiectiv principal lui Gigi Becali în această campanie de transferuri, care a făcut orice pentru a-l aduce la FCSB. Latifundiarul din Pipera a plătit 1.000.000 de euro, plus cedarea gratuită a lui Alexandru Musi, iar acum dezvăluie că încă mai crede în fotbalist.

„Mă gândeam. M-a costat aproape 2 milioane de euro. Am dat 1 milion, plus 700 de mii cât aveam pe Musi. Voia o echipă să îl ia pe Musi cu 700.000. Și am dat eu 1 milion.

Deci, 1.700.000 de euro. Plus salariul… Asta e. Încă mai cred în Politic. Explozia pe care o are el ca fotbalist e imposibil să nu o aibă în picioare”, a spus Gigi Becali, conform celor de la Fanatik.

Dennis Politic a strâns de-a lungul acestui sezon 14 meciuri, în care a punctat de doar două ori. Unul dintre goluri a fost decisiv, în Supercupa României, câștigată de FCSB cu scorul de 2-1, la începutul sezonului.

Cifrele carierei lui Dennis Politic

De-a lungul carierei sale, Dennis Politic a jucat pentru US Cremonese, Salford City, Bolton Wanderers, Port Vale și Dinamo. Fotbalistul campioanei Superligii a strâns la nivel de profesioniști 166 de partide, în care a punctat de 35 de ori și a oferit 12 pase decisive.

Debutul în echipa națională s-a consemnat pe data de 24 martie 2025, chiar sub comanda actualului selecționer, Mircea Lucescu, împotriva celor de la San Marino, într-un duel câștigat cu 5-1. Anterior, fotbalistul a mai jucat pentru „tricolorii mici” U17, sub comanda lui Gabriel Manolache.

Portalul de specialitate Transfermarkt îl cotează pe fotbalist la 1.500.000 de euro. Cea mai bună perioadă a consemnat-o în tricoul celor de la Dinamo București, unde a devenit un „idol” al tribunelor înainte de marea trădare pe care a ales-o în vara acestui an.

Fotbalistul a fost format la nivel juvenil de Manchester United, club pentru care nu a debutat de-a lungul timpului. „Diavolii roșii” l-au împrumutat în mai multe ocazii pe fotbalist la cluburi din ligile inferioare ale fotbalului englez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]