S-a lăsat de fotbal după ce a dus-o pe Dinamo în Superliga și acum e antrenor de fitness!

S-a lăsat de fotbal după ce a dus-o pe Dinamo în Superliga și acum e antrenor de fitness!
  • Publicat:

Fotbalistul care a promovat cu Dinamo în Superliga s-a făcut antrenor de fitness.

S-a lăsat de fotbal după ce a dus-o pe Dinamo în Superliga și acum e antrenor de fitness!

Alin Buleică a făcut parte din lotul cu care Dinamo a revenit în Superliga, dar a renunțat la cariera de fotbalist după finalul sezonului trecut și în prezent este antrenor de fitness.

Fotbalistul care a stat mai mult accidentat cât timp a fost sub contract cu echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare a decis, la numai 32 de ani, să își agațe ghetele în cui și să îmbrățișeze o altă carieră. Tot în sport, dar nu în lumea fotbalului.

Tentat de niște prieteni care dețin o sală de fitness, acesta a urmat cursuri timp de o lună și în acest moment a devenit antrenor în sala de sport.

El își dorește ca în viitor să își ia și carnetul de antrenor de fotbal, pentru a activa în zona de copii și juniori, dar spune că în acest moment este mulțumit cu alegerea pe care a făcut-o.

„M-am apucat de altceva și mi-am dat seama că îmi place. Niște prieteni au o sală de fitness și sunt antrenor personal. Am fost la sală la ei și mi-au băgat asta în sânge. Am terminat cursurile de o lună. Îmi doresc să-mi iau și carnet de antrenor (n.r. de fotbal), să fiu în zona de copii și juniori.

Dar, acum m-am apucat de treaba asta, cu fitness-ul. Sper să fiu în continuare implicat. Aș dori să continui cu asta. Aș vrea să avansez, să am sala mea, nu doar să câștig 2-3.000 de lei pe lună. Acum învăț, am câțiva cursanți. După o lună nu ai cum să câștigi mult. Dar, sunt bine, mă descurc.

Nu credeam că voi ajunge pe drumul ăsta. Mai am colegi care râd și îmi spun: «Bă, cât ai jucat fotbal nu intrai o dată în sală, dar acum stai toată ziua!»’”, a declarat Alin Buleică, pentru GSP.

Alin Buleică a jucat numai șase meciuri pentru Dinamo în sezonul trecut

Alin Buleică a făcut parte din lotul cu care Dinamo a revenit în Superliga, însă nu a bifat decât șase prezențe în tricoul „câinilor” în sezonul trecut. Fundașul dreapta  fost chinuit de o accidentare serioasă, astfel că a fost indisponibil pentru o perioadă lungă.

El a evoluat, în sezonul trecut, numai în primele patru etape din Liga 2 – 1-0 cu Progresul Spartac, 1-3 cu Oțelul Galați, 0-2 cu Viitorul Târgu Jiu și 2-3 cu Unirea Dej și a prins două partide în Cupa României – 3-0 cu CS Tunari și 1-0 cu Viitorul Tg. Jiu.

De-a lungul carierei, el a mai evoluat pentru cluburi precum FC U Craiova, Kavala (Grecia), Petrolul, Pandurii, U Cluj, Concordia Chiajna, UTA, FC Argeș și Viitorul Tg. Jiu.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare