Alexandru Meszar, explicații după ce UTA Arad a aplicat pentru licența UEFA, deși luptă să nu retrogradeze

Redactor:
Călin Mnerie
Alexandru Meszar, explicații după ce UTA Arad a aplicat pentru licența UEFA, deși luptă să nu retrogradeze
  • Publicat:

În contextul calificării UTA-ei, după 57 de ani, în semifinala Cupei României (după 1-0 cu FC U Craiova) e de interes subiectul licenței UEFA, mai ales că în primul sezon de la revenirea în Superligă (2020-2021), gruparea arădeană nu a aplicat pentru obținerea ei. Ca și în stagiunea precedentă, „Bătrâna Doamnă” se află printre echipele ce ar dori să joace în Europa, dacă își va câștiga pe teren acest drept. Iar din play-out, se pare că doar alte trei grupări au această doleanță și anume FC Voluntari, FC U Craiova și FC Botoșani.

Alexandru Meszar, conducătorul celor de la UTA Arad: „Sper să ne și folosim de licența UEFA”

Alexandru Meszar, conducătorul arădenilor susține că UTA nu ar trebui să aibă probleme cu obținerea dreptului: 

„Din informațiile mele, doar 3-4 cluburi din cele 10 din play-out au accesat licența UEFA, știind că pentru a asta e nevoie să fii la zi, cu jucătorii și cu tot ce înseamnă plăți până la 28 februarie. Asta spre deosebire de licența pentru Liga 1 pentru care trebuie să fii la zi până la 31 decembrie. Ar fi bine să și putem să ne folosim de această licență, să luăm locul 7 sau 8 între care se joacă baraj pentru Conference League sau să câștigăm Cupa României”.

„Suporterii sunt cei care iubesc echipa în orice condiții, nu patronatul, nu conducerea”

Conducerea UTA-ei a fost contestată din nou de o parte a suporterilor, dar Alexandru Meszar susține că nu le dă prea multă importanță. „Nu relaționăm nicicum, ei relaționează cu noi. Nu răspundem, că nu ne coborâm la nivelul lor. Acum vorbesc despre brigada cu care avem probleme, suporterii sunt cei care vin cu miile la meci să încurajeze echipa indiferent de cine o conduce. Cine vine la meci să facă politică sau să reprezinte interese sau să facă management sunt cârcotași, nu pot să-i numesc suporteri. Suporterii sunt cei care iubesc echipa în orice condiții, nu patronatul nu conducerea”, a declarat conducătorul de facto al grupării „roș-albe”.

„Am făcut greșeli, dacă sezonul ar fi început acum am fi ajuns cu siguranță în play-off”

UTA Arad se află încă într-o situație grea în Superligă, pe loc de baraj pentru menținere, iar Meszar are o explicație pentru evoluțiile sub așteptări ale echipei:„Sezonul a început prea repede pentru noi, începem să avem evoluții foarte bune în ultimele meciuri, dacă am fi început acum campionatul, am fi ajuns cu siguranță în play-off. Am făcut greșeli, mai ales în perioada de mercato din vară, dar, încet încet, ne recuperăm greșile și sunt sigur că ne vom realiza obiectivele, având în vedere și Cupa.

Readucându-l la echipă pe Laszlo Balint mi-am asumat una dintre greșelile comise”.

„Unde sunt banii?” – un mesaj motivațional din partea staffului tehnic

Dacă antrenorul „roș-albilor” a susținut că mesajul de pe tabla tactică („Unde sunt banii?”), surprins după o filmare în vestiarul arădenilor, a fost o glumă a jucătorilor, Alexandru Meszar a dat o explicație mai serioasă: „Jucătorii și-au primele de joc doar parțial căci nu erau pe locurile pe care ar luat toți banii. Iar atunci a fost un mesaj motivațional din partea staffului tehnic care le-a atras atenția jucătorilor asupra banilor pierduți. În rest, noi avem o întârziere de 7 zile la salarii, iar din punctul ăsta de vedere suntem top în România”.

UTA o va întâlni în semifinala Cupei României, în deplasare, pe câștigătoarea sfertului de finală dintre FC Hermannstadt și Universitatea Cluj, ce se dispută azi, la ora 19.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…