La aproape șapte ani de când a agățat ghetele în cui, fostul căpitan al celor de la FCSB, Alexandru Bourceanu (41 de ani), a făcut pași importanți în cariera de antrenor. Mai are de așteptat până să facă pasul spre Superliga, dar este pregătit pentru o experiență în Liga 2, întrucât deține Licența A.
Din iunie 2026, acesta o pregătește pe Unirea Dej, formație care a ajuns în eșalonul al treilea. Debutul de sezon nu a fost chiar cel mai bun, ținând cont că ocupă poziția a opta în clasamentul seriei H, cu doar trei puncte obținute în tot atâtea etape.
Chiar dacă a recunoscut că nu se teme să dea curs unei eventuale oferte din Superliga, Bourceanu nu deține licența PRO, obligatorie pentru antrenorii care vor să activeze la acest nivel. Ar putea, în schimb, să preia orice formație din Liga 2.
„Acum sunt pe linie. Puțin târziu după ce m-am lăsat, după 7 ani, dar am Licența A și în momentul ăsta, dacă apare oportunitatea de Licență Pro, pot să intru. Licența A îmi permite să antrenez și în Liga 2, iar momentan cred că nu sunt la un nivel mai mare de Liga 2.
Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le învăț și vreau să le învăț repede. Câteodată vreau prea mult, prea repede, iar asta e în detrimentul meu.
Nu pot să zic că m-aș arunca cu capul înainte. În ultimii ani am studiat destul de mult pentru a fi pus la punct la nivel teoretic. Dacă aș avea o oportunitate, cu siguranță că în momentul ăsta aș lua-o”, a declarat Alexandru Bourceanu la Voyo Sport.
Chestionat despre FCSB, fostul mijlocaș a precizat că obiceiul lui Gigi Becali de a se implica în chestiunile tehnico-tactice nu le face viața ușoară antrenorilor, după care și-a exprimat convingerea că va prelua la rândul său postul într-o bună zi.
„E o poziție foarte dificilă și tu, ca antrenor, nu poți să ai un plan, pentru că nu controlezi primul 11, cine intră de pe bancă și care sunt motivele pentru care cineva intră sau nu intră.
(n.r. Ai putea să lucrezi într-un astfel de sistem? La FCSB?) Cred că într-un final am să ajung să lucrez (n.r. – râde). Asta e una. Depinde și de ce spun! Da, nu știu, vom vedea ce va fi”, a adăugat Bourceanu.