Alex Chipciu și-a anunțat retragerea din fotbal! Termină contractul cu U Cluj și se lasă

Alex Chipciu și-a anunțat retragerea din fotbal! Termină contractul cu U Cluj și se lasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Chipiciu (34 de ani) a recunoscut că-l preocupă meeria de antrenor și va dori să urmeze o carieră în acest sens.

Fostul mijlocaș de la Steaua a pus accentul pe viitorul său în fotbal după retragerea din cariera de jucător. Chipciu a semnat cu U Cluj în 2022, un contract valabil timp de trei sezoane.

Alex Chipciu și-a anunțat retragerea din fotbal! Termină contractul cu U Cluj și se lasă

”După ce mă voi lăsa, voi fi antrenor. Ideea e că încă trăiesc plăcerea şi pasiunea de a mă antrena, de a simţi gustul performanţei, de a fi cel mai bun. Aici e problema, că dacă joci până la 38 de ani, pierzi nişte ani de experiență ca antrenor.

Am zile şi zile când zic că mă las, termin contractul cu U Cluj şi gata. Nu vreau să nu-mi pară rău că am renunţat. Am colegi care îmi spun, ca Bourceanu: ‘Joacă mă, că mie îmi pare rău că nu am mai jucat’. Nu vreau să am regretul ăsta.

Îmi va fi foarte greu. M-ar atrage şi o poziţie de conducere, dar antrenor vreau să fiu. Am o problemă când simt că toată lumea nu e 100% la meci. Dacă sunt 100% la meci, nu mă interesează că jucăm prost, că ratăm, că dau pe lângă ea.

Atunci mă enervez, iar ca antrenor va fi greu, va trebui să o gestionez cât mai bine. Mă gândesc cât de greu îi este şi lui Mister, care a jucat şi a văzut un alt nivel de fotbal, să ne vadă pe noi făcând anumite lucruri greşite.

Aici va sta antrenorul care vreau să devin. E posibil să nu fiu un antrenor bun. Vreau să fiu pregătit, deja am început şcoala”, a declarat Alexandru Chipciu, pentru Sport.ro.

U. Cluj, eșec usturător în ultimul meci din 2023

CFR Cluj a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 21-a din Superligă.

În clasament CFR Cluj este pe locul 2, cu 36 de puncte. Universitatea Cluj are 29 de puncte şi ocupă locul 8.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…