Adrian Mutu vorbește despre Dinamo și momentele critice prin care trece: „Doar așa se poate salva”

Adrian Mutu vorbește despre Dinamo și momentele critice prin care trece: „Doar așa se poate salva”
  • Publicat:

Adrian Mutu vorbește despre Dinamo și momentele critice prin care trece clubul, într-o perioadă de-a dreptul catastrofală pentru „câini”.

Noul antrenor, Zeljko Kopic, n-a reușit să redreseze echipa, iar „câinii” au ajuns la 15 meciuri fără victorie în campionat și Cupa României.

Adrian Mutu vorbește despre Dinamo și momentele critice prin care trece

„Briliantul” consideră că Dinamo trebuie să aibă răbdare și să treacă cu succes de această perioadă de reconstrucție.

Mutu crede că oficialii roș-albilor au făcut o greșeală când au renunțat la Ovidiu Burcă.

„Eu am prins Dinamo în alte perioade. Ca jucător, am fost într-un timp în care Dinamo se bătea la campionat, câștigam campionatul și Cupa. Apoi, în 2016-2017, când am fost director general, am trecut printr-o perioadă mai grea, dar a venit Cosmin Contra și am reușit play-off-ul.

Pentru ca apoi, în ultima etapă, să jucăm cu titlul pe masă! Și am câștigat Cupa Ligii. Dinamo este acum într-o perioadă de construcție ce va dura, nu e ușor. Mie mi-a plăcut ceea ce a făcut Ovidiu Burcă la Dinamo, eu l-aș fi ținut antrenor în continuare.

Nu știu ce să zic! Fiecare meci din play-out va fi ca o finală, dar, până atunci, trebuie ca echipa să mai strângă puncte, ca să aibă șanse de a se lupta în mod real pentru salvare. Play-out-ul nu e ușor, când se va ‘rupe’ campionatul va fi foarte dificil dacă nu ai puncte cât mai multe. Fiindcă orice punct va conta”, a declarat Mutu, pentru gsp.ro.

Acționarul lui Dinamo nu se mai ferește după seria dezastruoasă a „câinilor”

„Cu siguranță, la un astfel de moment în care suntem acum nu m-am gândit niciodată. După promovare, cred că am declarat chiar la tine că noi nu o să fim pregățiți pentru începutul de Superliga și că o să avem o mică sincopă, dar estimam că la o lună și jumătate după o să fim pregățiți.

Cumva mă gândeam că poate nu o să fim chiar în toate proiecțiile pe care ni le facem din punct de vedere sportiv anul ăsta. Dar nu mă gândeam să ajungem în situația în care suntem astăzi. (n.r. despre obiectivul setat la startul sezonului, locurile 8-10) E foarte departe și e departe pe puncte.

Dacă până acum am tot auzit, și din partea adversarilor, opinii cum că Dinamo joacă frumos, că ar fi meritat un punct, sau ar fi meritat să câștige, nu ar fi meritat să piardă și așa mai departe, toate astea la momentul ăsta nu mai înseamnă nimic. Suntem foarte, foarte departe de obiectiv.

Chiar dacă pe analize statistice cumva, în urma jocului prestat, ar fi trebuit să avem un alt număr de puncte. Nu e matematică, dar are niște reguli. Nu e scuză, că până la urmă, la capătul drumului, dacă ți se întâmplă de 4-5 ori, poți să zici că e ghinion, dacă ți se întâmplă de 10 ori, ține cumva și de alte considerente.

Deci cumva pe expected points ar fi trebuit acum să avem 22 de puncte, dar suntem foarte departe de asta și aici nu mai este doar o chestiune matematică sau obiectivă, sunt și chestiuni subiective care ne-au dus la rezultatul ăsta”, a spus Andrei Nicolescu, la EXCLUSIV DINAMO

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×