Adrian Mititelu nu-l iartă pe Walter Zenga! „A aşteptat să vadă dacă-l pune sau nu Gigi la FCSB. Am închis problema”

Adrian Mititelu nu-l iartă pe Walter Zenga! „A aşteptat să vadă dacă-l pune sau nu Gigi la FCSB. Am închis problema"

Walter Zenga a negociat să vină la U Craiova 1948, însă Adrian Mititelu va fi nevoit să se reorienteze după ce n-a ajuns la un acord cu tehnicianul italian.

Patronul oltenilor a dezvăluit că principalul motiv pentru care tehnicianul ar fi refuzat să vină la întâlnirea din Dubai ar fi fost reprezentat de dorința lui Zenga de a ajunge la FCSB.

Mai mult, Adrian Mititelu a mers până în Dubai pentru a sta de vorbă cu fostul mare portar dar acesta n-ar fi venit la întâlnire.

Adrian Mititelu nu-l iartă pe Walter Zenga! „A aşteptat să vadă dacă-l pune sau nu Gigi la FCSB. Am închis problema”

Finanțatorul oltenilor n-are încă o variantă stabilă pentru a-l înlocui pe Marius Croitoru, care între timp a semnat cu FC Argeș.

„Până azi nu am avut nicio soluţie concretă, dar sperăm ca săptămâna viitoare să avem antrenor, nu mai devreme de pauza de acum. Va avea două săptămâni jumătate, trei, fără probleme.

S-a închis cu Zenga, nu a vrut să vină la întâlnire, după a dorit, a insistat de două, trei ori, dar nu am mai vrut eu. Ce să facem? Asta e.

El a inventat, dar ştiu de ce nu a venit el, ştiu mai multe decât crede el. A aşteptat să vadă dacă-l pune sau nu Gigi la FCSB. Asta m-a deranjat cel mai mult. Dacă îmi spunea o minciună, altceva, că nu poate…

Am avut şapte zile la dispoziţie să ne vedem şi am stabilit ziua de marţi de comun acord.

Joi seara a jucat FCSB, Dică şi-a anunţat demisia. Marţi a început să aibă probleme, nici n-a mai anunţat. Am închis problema cu Zenga”, a declarat Adrian Mititelu la Prima Sport.

Ce a spus Walter Zenga?

„M-am bucurat foarte mult că președintele de la Craiova s-a gândit la mine, dar din fericire, nu s-a întâmplat să vin. Mititelu este încă aici, la Dubai.

Am vorbit și cu domnul Cohn, care îmi e prieten, eu am mulți prieteni în România. Sunt foarte fericit că oamenii s-au gândit la mine”, a explicat Zenga

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro