Adrian Mititelu, mesaj clar pentru ultrașii din Peluza Sud în plin „război” la Craiova : „Nu fac nicio fuziune cu nimeni!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mititelu nu vrea să audă de o fuziune la Craiova, în contextul în care ultrașii din Peluza Sud sunt deciși să nu mai susțină echipa, cu doar două zile înaintea derby-ului cu FCSB.

Adrian Mititelu nu vrea o fuziune la Craiova: „Nu mă interesează, am drumul meu!”

Adrian Mititelu nu uită perioada în care a suferit teribil și știe de ce fanii ar fi hotărâți să ia o măsură radicală, așa cum a anunțat și Andrei Preda.

„Ce să comentez eu? Și eu sunt surprins de reacția asta a lor, nu știu ce i-a determinat. Eu știu ce s-a întâmplat. E o chestiune care are legătură cu acest proiect de fuziune din oraș, să îi convingă pe anumiți membri să nu mai vină la meci până nu se face fuziunea, coroborat cu faptul că Mihai Rotaru a anunțat că vrea să vină și alții (alături de el).

Nu fac nicio fuziune cu nimeni, nu mă interesează, am drumul meu. După 10 ani de suferință, aș fi ultimul om dacă aș accepta să mă întorc lângă cei care mi-au făcut atât de mult rău, efectiv au atentat la integritatea mea și a familiei mele. Este o percepție falsă (n.r. că cei de la CS U ar avea mai mulți fani decât cei de la FC U), o să vă convingeți. Oamenii în Craiova sunt de rezultat. Acolo au avantajul că sunt susținuți politic. Dar lucrurile sunt foarte echilibrate, suporteri vechi avem mai mulți decât ei”, a spus finanțatorul Adrian Mititelu, la ProSport Live.

În momentul de față, niciuna dintre cele două echipe nu este Universitatea Craiova. Sper ca într-un an, doi, în acest oraș să vină un investitor puternic, să se pună la masă cu cei doi, să se înțeleagă cu ei, să facă o nouă echipă, fără procese, fără datorii. Ne pare rău că s-a ajuns aici. Diseară mă voi întâlni cu băieții din peluză și le voi spune că eu nu mai pot să merg la drum” – Andrei Preda, la ProSport Live

Publicat: 14 07. 2023, 21:45