Adrian Mititelu a refuzat transferul lui Vladislav Blănuță în Superliga: „Două milioane de euro, o sumă departe de ce vrem”

Adrian Mititelu a refuzat transferul lui Vladislav Blănuță în Superliga: „Două milioane de euro, o sumă departe de ce vrem”
Sursa foto: Sport Pictures

U Cluj își poate lua gândul de la Vladislav Blănuță. Împrumutul i-a expirat în această vară, iar Adrian Mititelu nici nu concepe să accepte un transfer definitiv.

Cel mai probabil, atacantul va îmbrăca tricoul unei echipe de peste hotare. N-ar fi la prima experiență de acest gen, ținând cont că a evoluat în Italia, pentru Pescara, înainte de a ajunge la FCU Craiova.

Adrian Mititelu exclude transferul lui Vladislav Blănuță la U Cluj

Pe contul personal de Facebook, finanțatorul oltenilor a ținut să dezmintă informațiile apărute recent, conform cărora Blănuță ar putea rămâne sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău. De asemenea, a dezvăluit că suma vehiculată – două milioane de euro – nu este mulțumitoare.

„Niciodată nu am discutat cu U Cluj un transfer al jucătorului Vladislav Blănuță! Suma de două milioane de euro pusă în discuție este una departe de solicitările noastre!

 

Oricum, Vlad dorește să dea prioritate propunerilor externe. U Cluj este un capitol închis”, a scris Adrian Mititelu.

U Cluj spera să-l păstreze: „Este o opțiune, au fost anumite tatonări”

Mesajul a venit ca reacție la anunțul făcut de U Cluj, prin vocea președintelui Radu Constantea. Acesta susținea că au existat „tatonări” în privința transferului definitiv al lui Vladislav Blănuță, dar și că prețul solicitat depășește cu mult bugetul echipei.

„Teoretic, Blănuță e o opțiune. S-a simțit bine la noi, noi am fost mulțumiți de el. Dar, din ce am văzut din declarațiile domnului Mititelu, suma cerută ne depășește bugetul. Au fost anumite tatonări.

 

E diferența destul de mare. A cerut spre două milioane, clar prea mult pentru noi. Cred că și ei vor un transfer definitiv, atât clubul, cât și jucătorul. Dar poate fi o opțiune pentru noi, depinde ce vrea și Blănuță. Nu se pune problema să plece niciun jucător de bază din sezonul trecut”, a spus oficialul „Șepcilor Roșii” pentru gsp.ro.

În sezonul 2024-2025, „vârful” de 23 de ani a bifat 37 de apariții, contribuind cu 12 goluri și 4 pase decisive. Acesta se poate lăuda, totodată, cu participarea la Campionatul European U21, alături de selecționata României, care a ratat calificarea în optimi, după trei înfrângeri consecutive, 0-1 cu Italia, 1-2 cu Spania – meci în care a intrat pe teren în repriza secundă și a văzut cartonașul roșu pentru un fault comis asupra lui Cristian Mosquera – , respectiv 1-2 cu Slovacia.

Acea eliminare i-a atras, însă, o serie de critici, inclusiv din partea lui Daniel Pancu. „L-am ales pe el în locul lui Burnete, anticipam ce se va întâmpla pe final. A fost o decizie neinspirată”, a spus selecționerul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania