Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Adrian Mititelu a dat lovitura! Îl transferă pe Juan Bauza la un gigant din Columbia și una dintre cele mai puternice din America de Sud. EXCLUSIV

Adrian Mititelu a dat lovitura! Îl transferă pe Juan Bauza la un gigant din Columbia și una dintre cele mai puternice din America de Sud. EXCLUSIV

Adrian Mititelu a dat lovitura! Îl transferă pe Juan Bauza la un gigant din Columbia și una dintre cele mai puternice din America de Sud. EXCLUSIV
FOTO: Colaj ProSport

Adrian Mititelu a dat lovitura: sursele ProSport susțin că patronul de la FC U Craiova a rezolvat afacerea verii și îl transferă pe Juan Bauza la un gigant din Columbia și, totodată, una dintre cele mai puternice echipe din America de Sud!

Din informațiile noastre, tratativele sunt ca și rezolvate și este doar o chestiune de timp până la oficializarea mutării.

Adrian Mititelu a dat lovitura: Juan Bauza pleacă în Columbia, la Atletico Nacional

Sursele ProSport susțin că Juan Bauza, vedeta lotului de la FC U Craiova, va pleca în primă fază sub formă de împrumut în Columbia, unde va semna cu Atletico Nacional.

În cazul în care argentinianul va confirma în America de Sud, în înțelegerea dintre cele două cluburi a fost inclusă și o clauză de transfer definitiv. 2.500.000 de euro vor fi nevoiți columbienii să-i achite lui Mititelu pentru Bauza, dacă vor dori să-i obțină semnătura permanent.

Contactat de ProSport, patronul de la FC U Craiova, Adrian Mititelu, a confirmat informația și a precizat că Bauza va pleca, într-adevăr, în Columbia.

„Da, ne-am înțeles cu Atletico Nacional. Bauza pleacă în Columbia”, a declarat, pentru ProSport, Adrian Mititelu.

Aflat la FC U Craiova din vara lui 2021, sosit inițial sub formă de împrumut de la Csikszereda și mai apoi transferat definitiv în 2022, Bauza n-a rămas alături de olteni nici în sezonul precedent, după ce în vara lui 2024 clubul din Bănie a retrogradat surprinzător în Liga 2.

Pe durata ediției trecute, argentinianul a plecat, tot împrumut, în Emiratele Arabe Unite, acolo unde a jucat pentru Baniyas. Bauza n-a rupt gura târgului la arabi, reușind doar 3 goluri și un assist în 26 de partide, astfel că nu a fost cumpărat definitiv, fiind nevoit să revină la echipa lui Adrian Mititelu în această vară.

Conform Transfermarkt, argentinianul ar mai fi legat prin contract de FC U Craiova până în vara anului 2027. În culorile „alb-albastre” a evoluat cel mai mult de-a lungul carierei, contabilizând, în toate competițiile, 87 de partide, 17 goluri și 20 de pase decisive.

  • 700.000 de euro este cota de piață a lui Juan Bauza, potrivit celor de la Transfermarkt

Juan Bauza era printre favoriții lui Gigi Becali! De ce a renunțat FCSB la transferul argentinianului

De-a lungul sezoanelor petrecute pe prima scenă fotbalistică din România, Juan Bauza a făcut o impresie foarte bună în rândul specialiștilor datorită calităților sale tehnice, care l-au adus deseori în centrul atenției.

Printre cei care și-au anunțat interesul public în mai multe rânduri s-a numărat și Gigi Becali, cel care și-a dorit foarte tare într-o perioadă să-l aducă pe argentinian la FCSB, lovindu-se însă de pretențiile ridicate ale lui Adrian Mititelu.

În această vară, când mutarea s-ar fi putut realiza în condiții ceva mai favorabile roș-albaștrilor, din pricina situației dificile în care se află FC U Craiova, Becali a refuzat vehement orice variantă. Motivul invocat de afacerist a fost lotul „stufos” al campioanei României, care la acel moment nu mai avea niciun loc disponibil pe listele pentru campionat și cupele europene.

„Nu te poți lupta singur cu toată lumea. (n.r. – Mititelu) A spus că afacerile îi sunt blocate din nou și de ăia de la el din oraș și nu a avut bani? Păi aici cu ce poate să îl ajute Gigi Becali?

Astea sunt problemele lor interne de acolo din oraș. Eu dacă e să îl mai ajut cu ceva, poate că doar cu vreun transfer, dar acum chiar nu îl pot ajuta nici măcar cu vreun transfer.

El îi are pe Bauza și Blănuță, nu? Sunt jucători buni. Tată, cu Blănuță știți că am avut cu ei în trecut niște discuții, dar în acest moment chiar nu am unde să îi mai aduc la noi. Nici nu am loc pe liste. Vă repet: mie îmi pare rău de Mititelu”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport, la începutul lunii iulie.