Declarația serii în Superliga: „E ceva de Netflix!”

Gigi Grigorescu
Adrian Mihalcea spune că jucătorii echipei arădene ar trebui să plângă pentru ce au arătat în Botoşani - UTA 2-0. Sport Pictures

Imediat după fluierul final din Botoşani – UTA 2-0, antrenorul oaspeților, Adrian Mihalcea (50 de ani), și-a pus jucătorii la zid, spunând că scorul final putea fi mult mai dur.

UTA rămâne pe locul 11 după eșecul din deplasare cu FC Botoșani, va fi devansată de FCSB sau Oțelul și chiar FC Argeș, dar pe Adrian Mihalcea altceva îl îngrijorează.

Ce îl nemulțumește pe antrenorul care a făcut declarația serii în Superliga

În primul meci de după pauza dedicată echipelor naționale, UTA a fost de nerecunoscut. A încasat două goluri goluri în doar 6 minute, dar acesta a fost răul cel mai mic.

Pe parcursul partidei, formația pregătită de Adrian Mihalcea a avut o singură ocazie clară de a marca, iar gazdele au avut alte două goluri anulate.

În plus, mulți fotbaliști au probleme medicale, motiv pentru care tehnicianul va fi nevoit ca la următoarea confruntare să apeleze la jucători din generația 2009.

„A fost o prestație mult, mult sub așteptările avute. Această pauză competițională ne-a dat peste cap. Am fost ceva rău de tot.

Pe lângă toate problemele, Omar El Sawy mi-a spus astăzi, înainte de meci, că a simțit ceva. L-am ținut pe bancă doar ca să nu ne facem de râs.

Adrian Mihalcea spune că jucătorii echipei arădene ar trebui să plângă pentru ce au arătat în Botoşani – UTA 2-0. Sport Pictures

E ceva de Netflix! Ne-am prezentat foarte modest. Îngrijorarea mea este pentru ceea ce va urma.

Nu știu dacă vom putea recupera din jucători (n.r. – pentru etapa următoare) și cred că o să jucăm cu cei din generația 2009.

Avem foarte mulți jucători accidentați, iar situația aceasta este îngrijorătoare. Atitudinea a făcut diferența în acest meci.

Adversarii au alergat pentru orice minge și s-au bătut pentru fiecare balon. Noi am fost sub așteptări. Nu am avut niciun pic de agresivitate”, a declarat Mihalcea, potrivit Digi Sport.

Tehnicianul a avut senzația că jucătorii pe care îi pregătește tocmai au venit din vacanță

UTA e pe locul 11, cu 12 puncte, dar va fi depășită de FCSB sau Oțelul, indiferent de rezultatul meciului direct. Și FC Argeș poate trece în față, dacă învinge CFR Cluj.

În urnda următoare, trupa din Arad joacă pe teren propriu cu CFR Cluj, iar în celelalte 3 etape din turul de campionat întâlnește FC Argeș și Dinamo în deplasare, plus Petrolul acasă.

„Am făcut greșeli de poziționare, de anticipare. Le-am făcut pe toate. Scorul reflectă o realitate falsă. Ar fi putut să fie 5-0 sau 6-0, fără probleme și ne-am fi făcut de râs.

Am arătat rău, rău de tot. Ei au scăpat de 4 ori singuri cu portarul. Nu am arătat deloc bine. Mă îngrijorează partea asta mai mult, legată de problemele medicale.

`

Adrian Mihalcea spune că jucătorii echipei arădene ar trebui să plângă pentru ce au arătat în Botoşani – UTA 2-0. Sport Pictures

Spuneau că au simțit ceva. Sper să nu fie altceva. Avem un program teribil pe viitor. E teribil ce se întâmplă! Vom suferi!

Dacă vom avea o atitudine similară, nu vom avea nicio șansă! Parcă jucătorii au venit din vacanță. Azi ar trebui să plângem, pentru ceea ce am arătat”, a mai spus tehnicianul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]