Cele mai bine cotate formații din play-otul Superligii încheie deja seria meciurilor directe în Sâmbăta Mare, la Arad, începând cu ora 17:15. După FCSB – UTA 1-0 și FC Botoșani – FCSB 3-2, moldovenii sunt oaspeți, în joc fiind locul 7 la capătul etapei cu numărul 4 a play-outlui. Pe această poziție acum se află formația de pe Mureș, ce are un punct peste trupa antrenată de Marius Croitoru (28, față de 27) și vine după un parcurs perfect pe teren propriu în faza a doua a competiției interne: 3-2 cu Hermannstadt și 5-1 cu Metaloglobus.
UTA este singura echipă din „trioul” ce conduce clasamentul play-outului care nu are licență de Europa și implicit nu poate juca în barajul pentru Conference League, însă Adrian Mihalcea a fixat ca obiectiv la Arad salvarea cât mai rapidă și din punct de vedere matematic. În plus, există și dorința ca „roș-albii” să-și facă fericiți suporterii înainte de Paște, în fața unui adversar pe care l-a tot învins pe arena „Francisc Neuman” în ultima perioadă, dar niciodată în precedentul mandat al lui Marius Croitoru la cârma celor de la FC Botoșani. Atunci, au ieșit două remize albe, lucru puțin probabil la ce apetit ofensiv au arătate cele două formații în startul acestui play-out. Practic, se întâlnesc cele mai prolifice echipe, UTA, cu 8 goluri înscrise, iar Botoșaniul, cu 4.
Adrian Mihalcea vrea să vadă aceeași atitudine din partea jucătorilor săi, precum în precedentele două confruntări de la Arad și susține că nu ia ca etalon ultima deplasare a celor de la Botoșani în Superliga, încheiat cu dezastrul de la Sibiu, cu Hermannstadt: 0-3.
„Cu siguranță este o partidă importantă pentru noi, căci în eventualitatea unei victorii, ne-am apropia de primul obiectiv pe care ni l-am propus. Vom întâlni o echipă bună, o echipă cu calitate, oarecum schimbată ca și organizare de când a venit Marius Croitoru. Nu ne rămâne decât să ne ridicăm la aceeași determinare ca și în ultimile meciuri de acasă. Vrem să rămânem concentrați și să facem tot ce e posibil ca să câștigăm. Acasă, cei de la Botoșani au atitudine și jocul lor implică și rezultatele favorabile. Clar se simt mult mai bine în fața suporterilor lor, iar în deplasare au avut acel meci de la Hermannstadt, dar nu este un meci etalon pentru mine. Trebuie să fim realiști și să îi considerăm la adevărată valoare și să nu plecăm după fente. Rămân la ideea că nu întâmplător această echipă a fost aproape tot anul în sezonul regulat în fruntea clasamentului”, a declarat Mihalcea.
Hervin Ongenda a reușit „dubla” în poarta FCSB, iar Sebastian Mailat a marcat și el o dată. Timișoreanul este și marcatorul golului decisiv din turul sezonului regular, în succesul cu 2-1 al celor de la Botoșani.
La mijlocul lunii februarie, în schimb, UTA și-a luat revanșa cu același scor, reușita de 3 puncte purtând semnătura lui Vali Costache, care după acel meci se despărțea în lacrimi de Arad pentru a semna cu armenii de la FC Noah.
„Cei de la Botoșani au calitate și trebuie să fim noi foarte concentrați, mai ales pe faza noastră defensivă, ținând cont de multitudinea de fotbaliști din zona lor de atac. Sunt foarte rapizi, foarte tehnici și combativi, de la Ongenda, trecem pe benzi, la Mailat, Bodișteanu sau Mitrov. În atac se va întoarce și Kovtalyuk după suspendare, apoi e Dumiter, care are un an bun, din punctul meu de vedere. Iar la mijloc poate juca oricine, dar ca și stil se bazează pe aceste calități individuale și viteza celor din benzi. În pregătirea meciului întotdeauna am ținut cont de alcătuirea echipei adverse și de cei care ar putea să joace, dar în mare parte ne bazăm pe ceea ce vrem să facem noi și în destul de multe meciuri lucrul acesta s-a și văzut. La fel s-a întâmplat și în această săptămână, am mers pe aceleași principii de pregătire”, a mai afirmat Mihalcea.
Dacă tehnicianul arădenilor a identificat principalele pericole ale adversarului în benzi, el are cele mai probleme exact acolo. Luka Gojkovic s-a accidentat grav chiar la precedentul meci cu Botoșaniul, de la Arad, Marinos Tzionis s-a „rupt” la ultima acțiune a naționalei Ciprului, iar Ime Ndon și Patriot Sejdiu nu au drept de joc. Ndon nici măcar nu este la Arad, ci a plecat în Nigeria să-și obțină viza.
Mihalcea susține că și Denis Țăroi, fotbalistul under titular cu Metaloglobus, are ceva probleme medicale și e incert.
„Dacă rămânem pe primul loc, cred că este o performanță, iar dacă iubim UTA, nu o iubim doar când jucăm cu Dinamo și cu FCSB, ar trebui să o iubim în permanență. Adică să fim aproape de ea și cu Metaloglobus, și cu FCSB. Suntem înainte de o sărbătoare, lumea este liberă, timpul va fi frumos, cred că va fi un meci între două echipe bune și atunci vor avea de văzut și un spectacol. Sunt lucruri care mă gândesc că i-ar putea face să vină la stadion în număr cât mai mare. Dar, dacă nu vor reuși, eu sunt mulțumit de ceea ce s-a întâmplat în acest an, cu multe, multe etape cu stadionul plin. În foarte puține, numărul a fost mai redus și cu lucrurile acestea trebuie să rămânem”, a fost mesajul lui Adi Mihalcea.
După victoria cu 5-1 Metaloglobus, Adrian Mihalcea și-a manifestat îngrijorarea cu privire la situația financiară de la UTA și anume la faptul că ultimul bilanț al clubului e pe roșu. În plus, cuantumul datoriilor se ridică la 7 milioane de euro, iar echipa sa nu mai este cu salariile la zi. Însă, antrenorul ialomițean spune că nu face o dramă din acest lucru, mai ales că echipa sa are plasa de siguranță a punctelor acumulate până acum. „Situația financiară e după ușă, afară, la cei de la administrativ. Eu, din punct de vedere sportiv, sunt mulțumit. Știți foarte bine că există ceva restanțe, dar nu e cazul să dramatizăm. Întotdeauna a existat și va exista loc de mai bine și o luăm ca atare. Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă sportiv e mult mai important. Dacă și am fi fost într-o zonă periculoasă a clasamentului în momentul de față, căci mai sunt ceva etape, ar fi fost mult mai greu și îngrijorătoare perioada, în același timp”, au fost cuvintele lui Adrian Mihalcea.
După vizita celor de la Botoșani, UTA urmează să mai joace în play-out la Galați, acasă cu Farul, la Ploiești, acasă cu Csikszereda și la Slobozia.