Adrian Mihalcea, înaintea meciului suferinței de la Mediaș, ”U” Cluj – Chindia: „Situația nu este deloc ok”

  • Publicat:
Adrian Mihalcea, înaintea meciului suferinței de la Mediaș, ”U” Cluj - Chindia: „Situația nu este deloc ok”

Chindia nu a câștigat niciun meci în acest sezon, iar adversarul de duminică, din etapa a 11-a a Superligii, Universitatea Cluj, a spart gheața abia runda trecută, la Mioveni.

Cele două combatante din jocul de mâine, programat la Mediaș, după decizia Comisiei de Disciplină care a sancționat-o pe ”U”, sunt apropiate în clasament, ultimul loc Chindia, cu doar trei puncte, antepenultima poziție ”U” Cluj, cu șapte puncte.

Adrian Mihalcea, înainte de ”U” Cluj – Chindia: „Va fi un meci de luptă”

Un potențial eșec al trupei lui Adrian Mihalcea duminică seară ar mări și mai mult ecartul față de urmăritoare și ar condamna-o practic pe Chindia să rămână în subsolul clasamentului alte săptămâni bune, în condițiile în care programul dâmbovițenilor este extrem de greu, meci la Ploiești cu Rapid în etapa a 12-a și deplasare la ”FC U” Craiova în runda a 13-a.

„Ne așteaptă o partidă dificilă. Situația nu este deloc ok. Nu am reușit să câștigăm încă, deși avem momente foarte bune de joc, nu am putut să ne impunem până acum. Va fi un teren greu la Mediaș, va ploua, suprafața de joc oricum nu este în condiții foarte bune. Va fi un meci de luptă. Sunt convins că va veni și victoria, că atitudinea băieților va fi cea corespunzătoare.  Dacă nu vom câștiga mâine, situația din clasament va deveni îngrijorătoare. Egalul nu știu cât de mult ne-ar ajuta, dar o victorie ne-ar liniști, pentru că avem o problemă de mental după aceste rezultate. Avem nevoie de un delic, iar asta înseamnă trei puncte la Mediaș” a prefațat Mihalcea partida de duminică seară.

Patru indisponibili în tabăra Chindiei

Adrian Mihalcea se confruntă și cu serioase probleme de lot înaintea meciului cu nou-promovata din Cluj. Dinu, Passaglia, Cherchez, Mihaiu sunt indisponibili, cu toții din motive medicale.

Mihalcea a operat mai multe modificări în primul 11 după ultimele rezultate, pedepsindu-i pe cei care au comis greșeli individuale cu nemiluita în prima parte a campionatului.

Primul meci direct în prima ligă după 24 de ani

Chindia și Universitatea Cluj vor fi față în față din nou pe prima scenă a fotbalului românesc după aproape un sfert de veac. Târgoviștea a pendulat între Liga a 2-a, a 3-a sau chiar a 4-a între 1998 și 2019, în vreme ce ”Șepcile roșii” au retrogradat din primul eșalon în 2015, luându-o apoi de jos, de la ”județ”, pentru a sărbători în această vară revenirea, după un baraj epic cu Dinamo.

Ultima confruntare oficială din prima ligă între cele două echipe a avut loc la Târgoviște pe 11 aprilie 1998, 2-0 pentru Chindia. Cu un an înainte, clujenii reușiseră să își asigure, chiar pe ”Eugen Popescu”, menținerea în Liga 1.

Altfel, nicio echipă din istoria fotbalului târgoviștean nu a rezistat patru sezoane la rând în prima ligă! Și mai important, în tot acest timp echipa nu a jucat nici măcar un meci pe teren propriu.

Știri despre
Pe aceeași temă
Vedeta a fost prinsă goală sub duş. Imagini incendiare. O recunoşti? E celebră
Vedeta a fost prinsă goală sub duş. Imagini incendiare. O recunoşti? E celebră
Putin are mai multe dubluri care ţin discursuri şi se duc la evenimente în locul său
Putin are mai multe dubluri care ţin discursuri şi se duc la evenimente în locul său
La 60 de ani, Iosif Rotariu face zilnic 2.000 de abdomene. Cum arată fostul internațional
La 60 de ani, Iosif Rotariu face zilnic 2.000 de abdomene. Cum arată fostul internațional
Toni Iuruc este hotărât să-şi refacă viaţa. Cu cine a fost surprins după divorțul de Simona Halep
Toni Iuruc este hotărât să-şi refacă viaţa. Cu cine a fost surprins după divorțul de Simona Halep
PUTIN, pregătit să apese BUTONUL NUCLEAR! Ce nu știu OAMENII de rând despre...
PUTIN, pregătit să apese BUTONUL NUCLEAR! Ce nu știu OAMENII de rând despre...
Swingereală la greu cu celebra Daiana. A cuplat-o cu un neamț pentru 300 de euro + ”M-am trezit cu o limbă pe …”
Swingereală la greu cu celebra Daiana. A cuplat-o cu un neamț pentru 300 de euro + ”M-am trezit cu o…
Cutremur total LÂNGĂ ROMÂNIA! Anunțul venit chiar de la vârful NATO. Este alertă în Marea Neagră!
Cutremur total LÂNGĂ ROMÂNIA! Anunțul venit chiar de la vârful NATO. Este alertă în Marea Neagră!
AUDIO-BOMBĂ. Apar noi probe în scandalul anului din politică: 'Eram rupt de foame și m-am dus cu deputatul'
AUDIO-BOMBĂ. Apar noi probe în scandalul anului din politică: 'Eram rupt de foame și m-am dus cu deputatul'
10 variante de ibuprofen natural. Au efecte antiinflamatoare uimitoare
10 variante de ibuprofen natural. Au efecte antiinflamatoare uimitoare
A vrut să se dea în leagăn, iar ce a urmat e bizar. Sfidează legile fizicii!
A vrut să se dea în leagăn, iar ce a urmat e bizar. Sfidează legile fizicii!
Alegerile Generale din Brazilia - Primul Tur. Primele rezultate: Jair Bolsonaro şi Lula da Silva  se duc în turul doi. Au votat 118,224,165 alegători
Alegerile Generale din Brazilia - Primul Tur. Primele rezultate: Jair Bolsonaro şi Lula da Silva se duc în turul doi.…
BANCUL ZILEI: Un detectiv îi dă raportul soțului gelos: Și-au dat și chiloții jos apoi
BANCUL ZILEI: Un detectiv îi dă raportul soțului gelos: Și-au dat și chiloții jos apoi
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Cât costă un VW PASSAT de Olanda. KM reali, înainte să apuce samsarii să-i modifice
Cât costă un VW PASSAT de Olanda. KM reali, înainte să apuce samsarii să-i modifice
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!