Accidentarea lui Deac, mai gravă decât se așteptau clujenii. Cât timp va absenta și cum schimbă Dan Petrescu tactica. „Cum să minți, să spui că am găsit înlocuitorul lui Deac? Nu l-am găsit”

Accidentarea lui Deac, mai gravă decât se așteptau clujenii. Cât timp va absenta și cum schimbă Dan Petrescu tactica. „Cum să minți, să spui că am găsit înlocuitorul lui Deac? Nu l-am găsit”
  • Publicat:

Ciprian Deac a fost operat la umăr, după ce și-a rupt ligamentele la partida cu Sepsi, iar perioada sa de absență va fi una foarte lungă. Liderul CFR-ului va sta departe de gazon pentru două luni, iar o revenire a sa în teren nu poate fi estimată mai devreme de mijlocul lunii iulie, după ce va începe viitorul sezon.

„4-4-2 joci când ai atacanți, dar noi nu mai avem deloc”

„În 2 luni intră cu echipa”, a spus Dan Petrescu, care spune că Deac nu poate fi înlocuit în privința executării loviturilor libere. „Asta e clar. Nu ai cum să minți, să spui că am găsit înlocuitorul lui Deac? Nu l-am găsit. E greu să bată cineva lovituri libere ca Cipri, dar sper ca alți jucători să iasă la rampă, sper într-o surpriză, tot timpul e posibil să apară o surpriză plăcută și să nu bucurăm cu toții la finalul meciului”.

Antrenorul a părut mai optimist decât în alte momente, când a vorbit de partida cu Farul.

„Mergem după victorie. Chiar dacă avem probleme de lot mari, 5 jucători importanți, dintre care doi sigur nu fac deplasarea, Deac și Camora. Sunt primii doi căpitani ai echipei, care în ultimii doi ani au jucat toate meciurile în play-off, din păcate trebuie să facem față și fără ei în acest sezon, asta este realitatea. Nu avem ce să facem, mergem încrezători. Trebuie să încercăm să dăm maxim. Este un meci foarte, foarte important. Nu cred că e decisiv, dar e foarte important. Trebuie să ne unim acum, să jucăm mai mult ca o echipă.

Am jucat și până acum ca echipă, dar am jucat și meciul trecut la Constanța fără Deac și fără Camora. Sper să o mai facem încă o dată foarte bine. E clar că nu va fi ușor, dar nu trebuie echipa să depindă de un jucător, chiar dacă acești doi jucători sunt căpitanii și liderii acestei echipe în ultimii 6 ani”, a declarat Petrescu, cel care nu știe dacă îi va putea folosi nici pe Birligea, Malica și Boateng, toți cu probleme medicale.

Tehnicianul campioanei spune că ar putea schimba sistemul, din cauza accidentărilor. „4-4-2 joci când ai atacanți, dar noi nu mai avem deloc. Aș vrea să joc 4-4-2, e posibil, dar dacă Birligea și Maglica sunt accidentați au rămas doar Janga și Yeboah. Este o posibilitate să jucăm și așa, dar n-ar mai fi nici o rezervă pentru ei. Sistemul meu favorit este 4-4-2, sincer vă spun, dar trebuie să ai 5-6 atacanți. Doi să joace, doi pe bancă și încă doi care să fie mereu pregătiți la meciul următor. Vedem ce vom face”, a spus Petrescu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…