Dan Șucu a fost marele absent de la derby-ul Rapid – Dinamo, dar acționarul majoritar al giuleștenilor a avut un motiv bine întemeiat.
Omul cu banii de la Rapid nu a fost prezent la ultimele două meciuri disputate de giuleșteni în startul noului sezon cu CFR Cluj (3-1) și Dinamo (0-1). Celălalt acționar al clubului a comentat absența finanțatorului și a spus ce s-a întâmplat.
Celebrul om de afaceri este o persoană foarte activă și implicat în multe afaceri. Pe lângă cluburile Rapid și Genoa, Dan Șucu conduce afaceri de sute de milioane de euro, astfel că nu are mereu timp să ajungă la meciurile echipelor sale. În plus, a fost perioada vacanțelor, iar omul de afaceri a fost plecat din țară cu familia.
„A fost pe Giulești la meciul cu Sepsi, pe care l-am câștigat cu 1-0. La meciul trecut nu a fost prezent pentru că a fost plecat în vacanță, iar acum nu a putut să vină, a avut alte probleme. A fost fiul dânsului.
Domnul Șucu are două cluburi, iar pe lângă asta are și mai multe business-uri de care trebuie să aibă grijă. Business-uri imobiliare, Mobexpert și multe altele. O să mai vină la meciuri când poate, așa cum a fost și la cel cu Sepsi”, a declarat președintele Rapidului, Victor Angelescu, la Fanatik.
Deși nu a mai fost prezent în Giulești, Dan Șucu are grijă ca echipa să nu ducă lipsă de nimic. A făcut o majorare de capital cu aproximativ 5 milioane de euro, potrivit unui comunicat emis de club.
Nu se știe exact dacă majorarea de capital a fost susținută și de Victor Angelescu, omul de afaceri care deține 10% din acțiuni.
Bugetul clubului este de peste 20 de milioane de euro în acest sezon. Cu toate acestea, în perioada de mercato s-au investit doar 200.000 de euro pentru împrumutul lui Filip Stojilkovic. Celelalte transferuri nu i-au costat nimic pe giuleșteni.
Mohammed Kamara (CFR Cluj), Vladan Bubanja (Orenburg), Jason Kodor (Lecce), Daniel Graovac (FCSB), Ștefan Senciuc (CFR Cluj), Alin Kumer Celik (Genoa), Latif Ouedraogo (Genoa) sunt ceilalți jucători cu care a semnat Rapid.
Au fost încasări de aproape 3 milioane de euro din vânzarea lui Andrei Borza la Corum și Tobias Christensen la Wieczysta. Elvir Koljic, Jakub Hromada, Drillon Hazrollaj, Kader Keita, Diogo Mendes Dejan Iliev și Robert Bădescu au fost puși pe liber.