Acasa » Fotbal Intern » Superliga » A semnat în Superliga până în 2028! „Îmi doresc din suflet ca anul viitor să prindem play-off-ul”

A semnat în Superliga până în 2028! „Îmi doresc din suflet ca anul viitor să prindem play-off-ul”

Călin MNERIE
A semnat în Superliga până în 2028! „Îmi doresc din suflet ca anul viitor să prindem play-off-ul”
Marius Coman și Daniel Graovac într-un duel pentru minge / Sport Pictures

UTA a anunțat primul transfer pentru sezonul 2026-2027. Marius Coman (29 de ani) a devenit cu acte în regulă fotbalistul arădenilor, după ce conducerea clubului de pe Mureș a activat clauza de cumpărare de la Sepsi Sfântu Gheorghe, în valoare de 60 de mii de euro.

Pe 15 mai, Laszlo Dioszegi anunța pentru ProSport că o va mai păsui pe UTA o singură săptămână pentru a le achita covăsnenilor clauza transferului defintiv a fotbalistului, însă în realitate nu are această putere contractuală.

Tot ce poate face patronul lui Sepsi este să emită factura pentru cei 60 de mii pe care Alexandru Meszar o va achita la un moment dat. Cert este că Marius Coman a putut semna înțelegerea cel va lega de „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc încă două sezoane. Iar salariul fotbalistului a crescut sensibil.

Marius Coman: „M-am simțit acasă încă de la primul meci, a fost compatibilitate de la prima vedere”

Chiar clubul UTA a anunțat pe site-ul oficial achiziționarea fotbalistul care fusese împrumutat de la Sepsi până la finalul acestui sezon.

„Marius Coman își continuă parcursul la UTA! Atacantul și-a prelungit contractul și va îmbrăca tricoul clubului nostru până cel puțin în 2028. Marius avut un sezon reușit la Arad, cu 31 de apariții în toate competițiile, 9 goluri, două pase decisive și prima convocare la echipa națională a României.

Marius, mult succes în tricoul UTA-ei și cât mai multe goluri în roșu și alb!” – scriu cei de la uta-arad.ro.

Tot pe site-ul arădenilor, Coman și-a motivat opțiunea pentru echipa antrenată de Adrian Mihalcea pentru cel puțin alte două campionate.

„A fost un sezon care mi-a dat încredere și continuitate. M-am simțit acasă încă de la primul meci, a fost compatibilitate de la prima vedere! M-a impresionat căldura cu care am fost primit de suporteri și a contat mult că am debutat cu gol acasă.

A fost un moment deosebit pentru mine. Am trecut împreună și prin momente grele, când nu am reușit să câștigăm mai multe etape la rând, dar toate experiențele astea ne ajută să creștem.

Îmi doresc din suflet ca anul viitor să prindem play-offul”, a punctat al doilea cel mai bun marcator stagional al „roș-albilor”, după Valentin Costache, care a bifat 11 reușite. Costache s-a transferat la FC Noah, în Armenia, în luna februarie a acestui an.

Atacantul celor de la UTA a fost convocat de Mircea Lucescu la națională, dar a fost ignorat de Gică Hagi

Marius Coman e născut la Vișeu de Sus, în județul Maramureș și a fost marea surpriză din lotul României pentru barajul de calificare la Cupa Mondială, cu Turcia.

Până la urmă, regretatul Mircea Lucescu nu l-a folosit deloc pe vârful celor de la UTA, nici măcar în amicalul pierdut de „tricolori” în Slovacia (0-2). Așadar, maramureșeanul nu și-a îndeplinit încă visul, acela de a juca în culorile naționalei, dar a rămas optimist.

„Sunt bucuros, a fost o experiență pe care nu am mai trăit-o până acum. Mai ales la meciul cu Turcia, a fost ceva deosebit. Dacă ne-am fi calificat și nu aș fi jucat aș fi fost foarte bucuros. Așa, poate sunt puțin dezamăgit, căci mă și așteptam să și debutez. Asta este, voi continua să muncesc ca să ajung din nou acolo. Nu știu dacă domnul Hagi mă va convoca, dar eu, dacă voi continua să am evoluții bune și voi marca goluri, cu siguranță voi fi în vizorul lor”, declara Marius Coman după revenirea de la echipa națională.

La revenirea pe banca națioanlei, Gică Hagi nu a apelat la fotbalistul celor de la UTA pentru meciurile amicale cu Georgia (2 iunie) și Țara Galilor (6 iunie).

Conform site-ului de specialitate transfermarkt.com, Marius Coman are o cotă de piață de 650.000 de euro, fiind unul dintre eroii celor de la Corvinul, câștigători ai Cupei României în sezonul 2023-2024.