„A provocat ruptura! Suma mi se pare derizorie”. Transferul cu care FCSB a dat lovitura l-a înfuriat pe dinamovist

„A provocat ruptura! Suma mi se pare derizorie”. Transferul cu care FCSB a dat lovitura l-a înfuriat pe dinamovist
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Transferul lui Mamadou Thiam (30 de ani), cu care FCSB a dat lovitura, deoarece a costat doar 50.000 de euro, l-a înfuriat pe dinamovistul Florin Prunea (57).

Fostul portar și președinte al „câinilor” a comentat modul în care s-a realizat mutarea și nu a ezitat să îl pună la zid pe fotbalistul cu origini senegaleze.

De ce l-a înfuriat pe Florin Prunea transferul lui Mamadou Thiam de la U Cluj la FCSB

La finalul săptămânii trecute, pe 17 august mai precis, în spațiul public s-a aflat că Mamadou Thiam nu a făcut deplasarea cu U Cluj la Constanța, pentru meciul cu Farul, și ar fi intrat în război cu șefii pentru a-și forța un nou transfer.

Un scenariu similar s-a petrecut și în 2023, atunci când „șepcile roșii” au cedat presiunilor și au acceptat să îl cedeze în Emiratele Arabe Unite, la Al-Arabi, pentru 500.000 de euro.

Iar Thiam a avut câștig de cauză și de data aceasta, deoarece miercuri dimineață, pe 20 august, Gigi Becali a anunțat transferul său la FCSB.

Mândru de afacerea pe care a încheiat-o, Gigi Becali a mărturisit că le-a plătit ardelenilor simbolica sumă de 50.000 de euro. Alături de aceasta, a acceptat să îl lase definitiv pe Cluj Arena și pe Andrei Gheorghiță, care inițial fusese doar împrumutat la gruparea antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.

Felul în care s-a realizat mutarea, în plin campionat, i-a lăsat un gust amar lui Florin Prunea, care nu a ezitat să îl pună la zid pe fotbalist:

„Mie FCSB-ul îmi lasă impresia că îl tatonează de mult timp și cred că acum a fost momentul prielnic, în sensul în care jucătorul a provocat ruptura de U Cluj, ceea ce nu mi se pare în regulă. Și dacă astea sunt cifrele, Gheorghiță + 50.000 de euro, mi se pare o sumă derizorie pentru un jucător ca el. Am ajuns în situația în care un jucător vine când vrea și pleacă când vrea de la echipă. Lucrul ăsta nu e în regulă”, a răbufnit Florin Prunea, la Digi Sport.

I-a felicitat, totuși, pe cei de la FCSB

Mamadou Thiam a început promițător stagiunea 2025-2026, iar în totalul de șapte partide pe care le-a jucat pentru U Cluj, cinci în Superliga și două în preliminariile Conference League, a izbutit să contribuie cu două goluri și cu o pasă decisivă. Toate reușitele au venit în meciurile din campionat.

„Îți forțează mâna când zice că «nu mai vin, nu mai vreau». Nu e în regulă să o faci de o asemenea manieră. Cred că au vorbit și zilele trecute. Au forțat. FCSB-ul și-a făcut treaba, bravo lor. Au luat un jucător foarte bun, la o sumă foarte bună. Cred că cei de la U Cluj când vor lua un jucător vor sufla și în iaurt”, a completat fostul portar al Generației de Aur.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Mamadou Thiam are o cotă de piață de un milion de euro. Este cea mai mare sumă la care atacantul a fost evaluat vreodată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]