Înaintea plecării în stagiul din Austria, Universitatea Craiova a anunţat despărţirea de fundaşul stânga Florin Ştefan, aşa cum ProSport a anunţat în premieră. Pentru a-l înlocui pe jucătorul de 30 de ani, campioana României îl va transfera pe jamaicanul Ronaldo Webster, în vârstă de 24 de ani, de la Skendija, formaţie din Macedonia de Nord. Pentru postul de fundaş stânga, oltenii mizează şi pe Nicuşor Bancu.
În sezonul trecut, Florin Ştefan a evoluat în 26 de meciuri pentru Universitatea Craiova, marcând un gol, împotriva celor de a FCSB, şi a oferit 4 pase decisive. Fost internaţional de tineret, Florin Ştefan a cucerit eventul în Bănie, după ce evoluase în trecut la Sepsi, CFR Cluj, Rapid şi FC Olt.
Florin Ştefan este al treilea jucător care părăseşte Universitatea Craiova în vara aceasta, după portarul portarul Silviu Lung junior şi fundaşul Vasile Mogoş, toţi trei jucătorii aflându-se la final de contract.
„Mulțumim, Florin Ștefan! Contractul dintre Universitatea Craiova și Florin Ștefan a ajuns la final, iar drumurile noastre se despart aici. Ai devenit leu într-un timp scurt, iar apoi ai intrat direct în istoria Științei, contribuind la câștigarea eventului. Pentru tot ceea ce ai făcut în tricoul alb-albastru, vei rămâne mereu un campion în inimile noastre. Îți dorim mult succes în următoarea aventură și în tot ceea ce va urma!” a fost mesajul clubului din Bănie.
„A venit momentul să îmi iau rămas-bun. A fost o perioadă intensă, cu multe provocări, momente frumoase și experiențe care m-au ajutat să cresc atât ca fotbalist, cât și ca om. Dincolo de ceea ce se vede pe teren, au fost multe trăiri și amintiri care vor avea mereu o însemnătate aparte pentru mine.
Plec cu recunoștință și cu respect pentru tot ce am trăit aici. Sunt experiențe și amintiri care vor rămâne cu mine indiferent unde mă va duce fotbalul mai departe. Le mulțumesc colegilor, suporterilor ,oamenilor din club și tuturor celor care au făcut parte din acest capitol. Mult succes în continuare!” a fost mesajul jucătorului Florin Ştefan, postat pe pagina sa de facebook.
Universitatea Craiova pleacă azi în stagiul de pregătire din Austria, la Neustift im Stubaital, unde va disputa trei meciuri amicale, cu FC Stubai, FK Sabah şi Polissya Zhytomyr, iar pe 30 iunie, revine în Bănie.
Pe 7-8 iulie, oltenii dispută primul meci oficial, în Ungaria, prima manşă din turul 1 preliminar din Champions League, cu Vitebsk, campioana din Belarus.