Marius Șumudică a renunțat la celebra geacă scumpă și norocoasă la meciul pe care Rapid București îl dispută în această seară, cu Unirea Slobozia.
Tehnicianul și-a făcut apariția, în Giulești, cu o nouă geacă, semn că a renunțat la superstiții după eșecul pe care echipa lui l-a suferit în fața liderului Universitatea Cluj.
Marius Șumudică continuă să impresioneze când vine vorba despre capitolul vestimentație. Tehnicianul a decis să renunțe la celebra geacă scumpă și norocoasă la meciul pe care Rapid București îl dispută în această seară, în Giulești, în compania celor de la Unirea Slobozia.
Astfel, antrenorul alb-vișiniilor și-a făcut apariția pe stadion cu o geacă nouă, semn că a renunțat la superstiții după eșecul pe care echipa lui l-a suferit în fața liderului Universitatea Cluj.
De data aceasta, Marius Șumudică a ales să poarte o geacă de peste 1.500 de euro, care speră să fie cel puțin la fel de norocoasă ca geaca albastră, care a făcut furori în actualul sezon de Superliga României.
Marius Șumudică a reușit să transforme un simplu obiect vestimentar într-un adevărat subiect de discuție. Astfel, de foarte multe ori când nu îmbracă celebra geacă albastră, tehnicianul este întrebat despre aceasta.
Recent, antrenorul celor de la Rapid București a declarat că a dus geaca la Nufărul, pentru a fi curățată.
„Caterincă, caterincă, da. O să mă vedeți luni cu geaca respectivă, e la Nufărul acum”, a spus Marius Șumudică, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER