Acasa » Fotbal Intern » Superliga » A bătut palma cu Gigi Becali, dar a avut un mesaj pentru Gică Hagi

A bătut palma cu Gigi Becali, dar a avut un mesaj pentru Gică Hagi

A bătut palma cu Gigi Becali, dar a avut un mesaj pentru Gică Hagi
FOTO: SPORT PICTURES

Ionuț Cercel a avut un mesaj emoționant pentru fostul său club, Farul, dar și pentru Gică Hagi. Tânărul fotbalist a ajuns la FCSB, iar Gigi Becali a plătit pentru el 500.000 de euro.

Născut la Constanța pe 14 noiembrie 2006, Ionuț Cercel este un produs al Academiei Hagi. La nivelul echipei de seniori fundașul polivalent a adunat 14 apariții pentru cei de la Farul și a oferit o pasă decisivă.

Ionuț Cercel a bătut palma cu Gigi Becali, dar a avut un mesaj emoționant pentru Gică Hagi. „Îi mulțumesc pentru șansa pe care mi-a acordat-o și pentru omul care m-a format”

Venirea lui Ionuț Cercel a fost anunțată pe contul celor de la FCSB: „Campioana României anunță transferul lui Ionuț Cercel, provenit de la Farul Constanța. Fundașul în vârstă de 18 ani va purta tricoul cu numărul 23. Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”.

„A venit momentul după 12 ani petrecuți aici să îmi iau rămas bun cu inima plină de recunoștință! Le mulțumesc tuturor persoanelor cu care am lucrat de-a lungul anilor mai ales în perioada junioratului, unde am avut momente grele, dar și momente foarte frumoase. Îi mulțumesc domnului Gheorghe Hagi pentru șansa pe care mi-a acordat-o și pentru omul care m-a format, a fost o onoare să lucrez cu dumnealui!Le mulțumesc colegilor pentru felul în care m-au primit încă de la primul antrenament cu echipa de seniori, este un colectiv extraordinar, care mi-a fost alături mereu! Mulțumim suporterilor, care ne-au fost mereu alături, chiar dacă am fost în momente mai grele, ne-au susținut și ne-au împins mereu de la spate! FARUL, CONSTANȚA, FARIȘTI,MULȚUMESC PENTRU TOT! FORȚA FARUL!!!”, a fost mesajul postat de Ionuț Cercel pe contul personal de Instagram.

„Mi-a zis că e un jucător foarte bun, extraordinar de bun”

„Acum un an, eu am vorbit de Stoian și de Doicaru. Când am revenit acum, am zis să iau doi, dar îl înlocuiesc pe Doicaru cu Cercel. Eu nu îl cunoșteam pe Cercel, dar când MM laudă un jucător, atunci îl cumpăr. MM nu laudă un jucător niciodată, el e foarte exigent. Mi-a zis că e un jucător foarte bun, extraordinar de bun. Și atunci l-a cumpărat fără să îl mai văd”, a spus Gigi Becali, la GSP.

Cei de la gruparea roș-albastră au făcut mai multe transferuri în această perioadă de mercato, iar pe final l-au adus pe Jordan Gele, de la Unirea Slobozia.

„Campioana României anunță transferul lui Jordan Gele, de la Unirea Slobozia. Atacantul francez în vârstă de 32 de ani, care va purta tricoul cu numărul 39, s-a alăturat deja lotului condus de Elias Charalambous. Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!” arată FCSB.