Fotbalistul de la Rapid a spus explicit că s-a săturat de tratamentul lui Gâlcă şi că vrea să plece, iar Florin Prunea a reacționat imediat.
Rapid este lider după 4 etape din Superliga, cu 10 puncte, la fel ca Universitatea Craiova și Farul, dar golaveraj mai bună, însă vestiarul dă în clocot.
Echipa antrenată de Costel Gâlcă a învins FC Botoșani, acasă, cu 2-1, în ultimul meci al rundei. La finele confruntării, Cristi Manea a spus că se gândește să plece în altă parte, în condițiile în care, jucător de națională fiind, nu evoluează meci de meci titular. Prunea îi dă dreptate fundașului dreapta.
„Eu îl știu pe Manea, mă uit la cariera lui din spate. Și-a făcut treaba pe unde a mers. Nu mi se pare o declarație deplasată. E un jucător care a cochetat cu echipa națională și a fost sincer.
Viața de fotbalist este scurtă, eu mă pun în locul lui. Nu mi se pare exagerat ce a spus. Mi se pare că a fost civilizat. Îmi plac jucătorii care își doresc să joace.
Manea este genul de jucător care îmi place. Eu sunt convins că nu l-a deranjat pe Costel Gâlcă.
Poate, după declarație l-a chemat la o discuție ca să rezolve situația, îl cunosc pe Costel”, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport.
Rapid a controlat prima repriză a meciului cu FC Botoșani, rarând mai multe ocazii, dar a fost necesară introducerea, la pauză, a lui Baroan, ca să vină și golurile. Acesta a deschis scorul după o oră de joc, iar 8 minute mai târziu a reuşit dubla.
Ongenda a transformat impecabil o lovitură liberă în minutul 84, dar oaspeții nu au avut forța să egaleze, pentru a pleca acasă cu un punct. Rapid a devenit lider în Superligă, cu 10 puncte, la fel ca Universitatea Craiova şi Farul, dar un gholaveraj mai bun, +5, față de +4, respectiv, +3.
La finalul confruntării, Gâlcă s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor pe care-i pregătește, despre care a spus că s-au prezentat foarte bine aproximativ 80 de minute. El a recunoscut că este nemulțumit de golul primit, chiar dacă a venit dintr-o lovitură liberă acordată eronat de arbitrul de centru.
„La golul lor a fost o execuție bună, nu știu dacă a fost deasupra sau pe lângă zid. Dacă a fost pe lângă zid, mai trebuia un om în zid. Nu am văzut”, a spus, printre altele, Costel Gâlcă.
De fapt, portarul Stolz nu a avut de ce să-și facă probleme prea mari, pentru că Ongenda a trimis mingea aproape de vinclu peste zid, nu pe lângă.