Gigi Becali (68 de ani) a spus de fiecare dată că vrea să-l învingă doar pe Mihai Rotaru (52 de ani), deoarece Dan Șucu (63 de ani) nu e un pericol. Acum, a fost depășit de cei doi oameni de afaceri.
Superliga începe pe 17 iulie, iar în acest moment Universitatea Craova are cel mai valoros lot, urmat de ale Rapidului și FCSB.
Campioana Universitatea Craiova are cel mai valoros lot cu 10 zile înainte de primul meci din noua ediție a Superligii, care va avea loc pe 17 iulie, de la 18:30.
Mihai Rotaru i-a pus la dispoziție lui Filipe Coelho 33 de jucători, a căror valoare totală este estimată de platforma de specialitate Transfermarkt la 38,8 milioane de euro.
Celelalte formații din Superliga se află la distanță mare. Cei 39 de jucători de la Rapid echivalează 29,5 milioane de euro.
În această vară, echipa lui Gigi Becali a pierdut nu mai puțin de 9 jucători, pe Darius Olaru, Lukas Zima, Ionuț Cercel, Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam, Daniel Graovac, Vlad Chiricheș și Alexandru Pantea.
La capitolul sosiri, oficială este doar aducerea lui Ronny Labonne (28 ani), de la SM Caen, din Liga 3 din Franța.
De asemenea, latifundiarul din Aleea Alexandru a anunțat că s-a înțeles cu Eddy Gnahore, al cărui contract cu Dinamo a expirat la finele sezonului anterior.
Dar o aceeași înțelegere a existat și în cazul lui Anderson Ceara, iar transferul a fost anunțat și pe rețelele de socializare.
Numai că oficialii grupării bucureștene au descoperit, la vizita medicală, probleme destul de complicate la genunchiul fotbalistului, și au renunțat la el.
FCSB este urmată în clasament de cele două echipe din Cluj-Napoca, ambele prezente în cupele europene și cu loturi de valoare apropiată.
CFR Cluj are 43 de jucători echivalați la 20,85 de milioane de euro, iar cei 40 de fotbaliști de la U Cluj duc totalul la 20,09 milioane de dolari.
Dinamo este foarte aproape, cu 19,90 de milioane de euro tot pentru 40 de fotbaliști. Loturi de peste 10 milioane mai au FC Argeș (11,6 pentru 29 de jucători) și Farul (10,43 pentru 42).
Urmează FC Botoșani, UTA, Petrolul și Oțelul, iar clasamentul este închis de cele 3 nou-promovate, Corvinul, Sepsi și FC Voluntari, îmtre ele intercalându-se FK Csikszereda.
Toate aceste cifre sunt relative, în primul rând pentru că perioada de transferuri se închide pe 7 septembrie. În al doilea rând, totalul nu este pentru același număr de jucători.
Făcând media între prețuri și numărul de jucători, tot Universitatea Craiova conduce, cu 1,17 milioane de euro, dar FCSB trece pe locul secund, cu 0,97, urmată de Rapid cu 0,75.
U Cluj, Dinamo și CFR Cluj sunt despărțite 10.000 de euro, iar FC Argeș are o medie de exact 400.000 de euro pentru un jucător.
Urmează Oțelul (310.000 de euro), FC Botoșani (290.000), Petrolul (270.000), Farul (doar 240.000), Corvinul (250.000), UTA (230.000), FK Csikszereda (210.000), Sepsi și FC Voluntari (ambele cu 160.000).