Acasa » Fotbal Intern » Superliga » 32 de ani de la primul meci Ioan Sabău – Andrea Mandorlini. „Și astăzi își amintesc de el”. EXCLUSIV

32 de ani de la primul meci Ioan Sabău – Andrea Mandorlini. „Și astăzi își amintesc de el”. EXCLUSIV

32 de ani de la primul meci Ioan Sabău - Andrea Mandorlini. „Și astăzi își amintesc de el”. EXCLUSIV

Sabău și Mandorlini se vor duela în Derby-ul Ardealului, din această seară. Este pentru a treia oară când cei doi vor fi adversari, din postura de antrenori.

Au fost două egaluri, într-un Poli Timișoara – CFR, jucat în 2010 (1-1) și un U Cluj – CFR, disputat în urmă cu doi ani, în Cupa României (1-1). Mandorlini are și o victorie în fața lui Sabău, un 4-0 în CFR – U Cluj, din decembrie 2023.

Udinese – Brescia, în 1993. „Au trecut ceva ani, avem păr alb acum”

ProSport a descoperit că prima confruntare dintre cei doi a avut loc în Italia, în urmă cu 32 de ani. Un meci de care nu-și mai aminteau nici cei doi antrenori. „Au trecut ceva ani, avem păr alb acum (râde)”, a spus Mandorlini. „Nu-mi amintesc exact acel meci. Știu că el era la sfârșit de carieră”, a declarat Sabău.

Partida în care s-au întâlnit prima dată antrenorii rivalelor din Cluj Napoca s-a jucat în mai 1993, în Serie A. A fost un Udinese – Brescia. Mandorlini era pe final de carieră și fostul mijlocaș de la Inter era titular la Udinese. În echipa oaspeților era titular Ioan Ovidiu Sabău, care recent își începuse cariera în Italia. La Brescia era antrenor Mircea Lucescu, iar Gică Hagi era și el printre titulari. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-2, iar golurile pentru Brescia au fost marcate de Florin Răducioiu.

„Am prieteni din Brescia care și azi își amintesc de el”

Mandorlini spune că fanii Bresciei nu l-au uitat pe Sabău. „Ovidiu era un mijlocaș foarte bun. Și a fost foarte apreciat la Brescia. Am prieteni bresciani și își amintesc și astăzi despre el. Îl apreciază mult”, povestește tehnicianul italian, care își laudă rivalul din oraș. „Este un antrenor bun, care face lucruri foarte bune la echipă. U Cluj este o echipă care are o idee clară de joc și a obținut rezultate. Îmi pare rău că a ieșit din Europa, dar este o echipă care poate să crească. Se simte în oraș că echipa are rezultate. Universitatea Cluj este un club puternic. Eu sunt în partea cealaltă a orașului (râde), dar dacă punem pe masă performanțele, Sabău face o treabă foarte bună”, este de părere antrenorul lui CFR Cluj.

Nu va fi un duel „italian”: „Acum antrenez mai mult construcția”

Nu va fi un duel italian în această seară, în derby-ul Clujului. Sabău spune că experiența din Italia i-a influențat doar prima parte a carierei de antrenor. „Poate la început de carieră. Și-a lăsat amprenta mult acel joc organizat, defensiv, pe principii defensive. Nici nu aveam echipe cu care să pot să joc ofensiv. Jucătorii nu avea super calitate ofensivă și am mers pe ce puteam să facem”, spune antrenorul lui U Cluj, care a dezvăluit ce preponderență au acum antrenamentele sale: „Acum antrenez mai mult construcția, posesia, mai mult pe partea asta de a lăsa inițiativa jucătorilor. Antrenez mult mai mult partea de atac. Cam 70-80% înseamnă construcție, finalizare. Să se simtă bine jucătorul pe teren. Asta îmi doresc foarte mult, să avem posesie, dar să fim și eficienți”.