Șumudică, înțepături pentru Reghecampf pe „modelul Neagoe”: „Dacă faci asta înseamnă că te-ai măritat, iar eu m-am însurat”

Șumudică, înțepături pentru Reghecampf pe "modelul Neagoe": "Dacă faci asta înseamnă că te-ai măritat, iar eu m-am însurat"
  • Campioana României, Astra Giurgiu, primește vizita celor de la Viktoria Plzen, în returul din Europa League, meci care va avea loc joi, de la ora 20:00. Campionii României trag de fiecare cent venit din competiția europeană pentru a-și asigura liniștea financiară în cadrul clubului, dar nu se vor putea baza pe cel mai important om din echipă.

Marius Șumudică a prefațat întâlnirea de mâine seară, în care nu-l va putea folosi pe Alibec și a reacționat atunci când a fost întrebat dacă motivul lipsei atacantului este pentru a-l proteja până trece în curtea Stelei.

„Cea mai importantă problemă e absența lui Denis, care nu va putea juca mâine din cauza unei leziuni la piciorul drept suferită după meciul cu Dinamo. Mâine Alibec nu e apt de joc sută la sută, așa că nu-l voi folosi”, a declarat Șumudică la conferința de presă.

Marius Șumudică a intrat în hora conflictului dintre Reghecampf și Neagoe, după ce cei doi s-au ciocnit la finalul meciului dintre CSM Poli Iași și Steaua, scor 0-2. Antrenorul Astrei a fost întrebat dacă lipsa lui Alibec de pe teren se datorează intereselor Stelei, iar Șumi a dat replica imediat:

„Nu mi s-a cerut de conducere să nu-l folosesc pe Alibec. Eu nu sunt antrenor secund, apropo de anumite comentarii. Eu niciodată nu voi face lucrul ăsta. Dacă faci asta înseamnă că te-ai măritat, iar eu m-am însurat”.

Astra – Viktoria Plzen este primul meci al serii pentru români, de la 20:00, în timp ce Steaua va juca de la 22:05, în deplasarea de la Zurich. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania