Ștucan, două întrebări publice pentru Iohannis și Ponta, candidații din cea mai diluată dezbatere electorală. Implicările lor în cazurile „Blaturi la Voința Sibiu” și „Cenușăreasa din Formula 1”

  • Publicat:
  • Actualizat:

De acord că e greu să mai crezi în coincidențe într-o țară care se pregătește de alegeri printre găini fără cap, mesaje subliminale specifice sistemelor mafiote și moderatori TV cu farmec, dar lipsiți „dă” principii. Din fericire pentru specia pe cale de dispariție numită jurnalism de investigație, mai sunt cazuri  în România care nu pornesc de la ponturi de partid.

Demarată pe 24 octombrie de la o bizarerie, investigația ProSport despre „prima echipă românească din Formula 1” a ajuns luni, 10 noiembrie, la premierul și, totodată, candidatul Victor Ponta și la implicarea sa într-un proiect plin de controverse, minciuni și secrete. Cu 6 zile înainte de ziua în care românii își aleg președintele, e de înțeles reacția multor cititori care suspectează în acest caz un joc de culise pentru favorizarea contracandidatului Klaus Iohannis.

Iohannis și sfidarea jurnaliștilor

Pentru a risipi orice bănuială, ne întoarcem în timp cu doi ani și două luni, deși subiectul nu are legătură cu Formula 1. E legat însă tot de sport.

În septembrie 2012, reporterii ProSport investigau cazul „Blaturi cu Voința Sibiu”. Mai mulți fotbaliști de la fosta echipă de prima ligă din Sibiu mărturisiseră că au fost obligați să se dea la o parte într-un meci amical cu Cracovia Krakow, pierdut cu 3-0. Suspectul principal era finanțatorul echipei, Ioan Hămbășan, care voia să susțină echipa cu bani negri obținuți din pariuri ilegale.
Klaus Iohannis (55 de ani), primarul din Sibiu care susținea necondiționat un om acuzat că truca meciuri pentru pariuri

Inevitabil, jurnaliștii Prosport au ajuns și la Primăria Sibiu care susținea financiar echipa implicată în meciuri trucate. În fond, la partida cu Cracovia, jucătorii lui Alexandru Pelici au avut inscripționat pe tricourile alb-verzi numele instituției conduse atunci, ca și acum, de Klaus Iohannis.

În Piața Mare, zonă exclusiv pietonală, imaginea occidentală a actualului candidat la președinție a început să se destrame. Un BMW alb stătea parcat sfidător în fața sediului primăriei. Închipuiți-vă că vă uitați la Cina cea de Taină a lui Da Vinci și descoperiți că printre apostoli stă un bărbat în costum, cu cravată, și cu freză nemțească. Al cui dracu” era bolidul? Ați ghicit. Al candidatului care promovează România lucrului bine făcut.

În câteva ore petrecute la Sibiu, Iohannis a refuzat dialogul, a catalogat investigația ProSport care dura de câteva săptămâni drept o serie de articole apărute „în lipsa altor subiecte”, apoi la fel de sfidător și-a manifestat sprijinul pentru Ioan Hămbășan, un afacerist îndoielnic care le spusese unor jucători în vestiar că trebuie să piardă cu 3-0.

„Îl susțin în continuare pe Hămbășan să rămână la Voința Sibiu. Aceste lucruri nu afectează în niciun fel imaginea Primăriei”, a spus Iohannis care era legat de Hămbășan printr-un afacerist influent de origine germană, Werner Keul.

Omul pe care Iohannis l-a susținut în mod bizar în toamna lui 2012 a fost arestat la domiciliu în primăvara acestui an, iar în septembrie a fost trimis în judecată pentru dare de mită.

Pistolarul lent și pistolarul prudent

În momentul în care aceste rânduri sunt redactate, candidații prezidențiali Iohannis și Ponta stau față în față, ca doi pistolari care trebuie să impresioneze audiența, adică – marți seară – câteva milioane de români. Primul zâmbește și stârnește la rândul său zâmbete. Nimeni nu-i dă prea multe șanse că-și va învinge lentoarea și va scoate Coltul din toc înainte ca glonțul adversarului să-l lovească în plin. Al doilea e cu mâna pe pistol, e vorbăreț și încearcă să-și distragă oponentul, dar în același timp rămâne prudent. Până și un pistolar cu mâna neantrenat în dueluri poate trage un glonț de argint în campania electorală. Mai țineți minte? „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”.

Deocamdată, Ponta și Iohannis transpiră abundent și se șicanează verbal. Discuția nu are ritm, nici substanță. E mai degrabă ca un meci anost de Liga 1.

E momentul să ne întoarcem la investigația jurnalistică din cazul Forza Rossa. Marți dimineață, la 24 de ore după ce ProSport a scris despre implicarea premierului Victor Ponta în dosarul „primei echipe românești” de Formula 1 și la câteva ore după ce a apărut informația că „echipa românească” nu avea de fapt licență românească, teamul Forza Rossa a anunțat printr-un comunicat oficial că nu va mai intra în sezonul 2015.

Proiectul depus la Federația Internațională de Automobilism nu a primit acordul final și suntem în măsură să confirmăm că în lipsa unei comunicări publice și oficiale a FIA, participarea în sezonul 2015 nu va avea loc„.

Recitiți cu atenție fraza. „Proiectul nu a primit acordul final”, se traduce prin „nu a fost aprobat”. În același timp, Forza Rossa anunță neparticiparea, chiar „în lipsa unei comunicări publice și oficiale a FIA”. Deci, FIA nu a comunicat nimic, dar Forza Rossa știe cumva că dosarul nu a fost aprobat.

Haideți să ne întoarcem pe 31 octombrie, când Forza Rossa a trimis precedentul comunicat la solicitarea ProSport privind accesul în Formula 1 în locul echipei britanice insolvente Caterham. Ce spuneau cei de la Forza Rossa:

„Imediat ce Federația Internatională de Automobilism va avea o poziție oficială în legătură cu participarea Forza Rossa F1 Team în Campionatul Mondial, vom face publică această poziție și o va comunica și presei din România. Până la transmiterea acestei comunicări oficiale, orice fel de informații în legătură cu acest subiect sunt doar simple speculații și nu le putem lua în considerare”.

Așadar, Forza Rossa informa că, în lipsa unei comunicări oficiale din partea FIA, informațiile despre subiect sunt simple speculații.

Marți, 11 noiembrie, la o zi după apariția în caz a premierului Ponta, FIA nu a oferit nicio poziție oficială, nici pe site, nici în corespondența cu Forza Rossa, lucru recunoscut și de oamenii de comunicare ai echipei lui Ion Bazac. Totuși, Forza Rossa a anunțat că FIA nu și-a dat acordul final.

ProSport a contactat FIA, însă nu a primit deocamdată niciun răspuns. De asemenea, echipa Forza Rossa a fost invitată să precizeze modul prin care a fost anunțată de FIA în privința eșuării proiectului. Răspunsul ar putea veni miercuri.

Până atunci, un analist politic, contactat de ProSport, a oferit o explicație pentru replierea Forza Rossa. Singura condiție a fost protejarea identității: „Apariția în plină campanie electorală a numelui candidatului Victor Ponta în dosarul complicat al echipei românești de Formula 1 e un subiect deranjant. Cea mai bună mișcare strategică era anunțul că Forza Rossa nu participă în 2015. După alegeri, dacă Victor Ponta va câștiga, nu e exclus nimic, inclusiv revigorarea bruscă a intrării echipei în Formula 1″.

Kolles: „Nu au avut bani”

Anunțul Forza Rossa e surprinzător. Încă din aprilie, FIA susținea că dosarul „echipei românești este la un standard înalt„. Pe 6 iunie, unul dintre cei mai buni jurnaliști din Formula 1, Adam Cooper, scria că FIA și-a dat déjà acordul de principiu pentru intrarea echipei. Pe 31 octombrie, Forza Rossa anunța că mai așteaptă răspunsul FIA pentru a demara negocierea contractelor. Apoi, brusc, pe 11 noiembrie, Forza Rossa comunică neparticiparea. Prin canale neoficiale, răspunsul la întrebarea ProSport „de ce nu a luat Forza Rossa licență românească” a fost: „Licența de la ACR putea fi luată doar după ce aveam numărul șasiurilor monoposturilor. Ori noi nu primisem acordul de a concura, nu aveam cum să oferim un număr de șasiu pentru că, în așteptarea răspunsului FIA, nu am încheiat niciun contract”.

Eronat! Licența națională obligatorie pentru a obține Super Licența FIA de participare în Formula 1 nu este condiționată de prezentarea numărului de șasiu. Informația a fost confirmată pentru ProSport de oficialii ACR.

Ce se ascunde în spatele acestor neconcordanțe? Remulus Kolles, tatăl lui Colin Kolles, omul care urma să fie directorul echipei Forza Rossa, spune: „Nu au avut bani, domnule, le trebuiau 100 de milioane să intre în Formula 1. Nu te joci în sportul ăsta„.

Lucrurile sunt mai complicate. Intrarea în Formula 1 necesită monoposturi, luni de pregătire, o strategie coerentă, teste și semnarea unor contracte. Forza Rossa e clar în criză de timp, dar potrivit regulamentului FIA mai are posibilitatea de a participa în 2015 în Formula 1. Forul internațional poate oferi o cale de intrare inclusiv după data de 30 noiembrie, când trebuie să anunțe lista finală.


Victor Ponta (42 de ani), un mare amator de sporturi auto și tatăl unui băiat de 11 ani al cărui vis este să devină pilot de Formula 1

ProSport a scris că proiectul Forza Rossa depindea de alegerile prezidențiale din 16 noiembrie. Dacă Victor Ponta câștigă, echipa lui Ion Bazac avea tot sprijinul în mandatul viitorului președinte, susținut și de un guvern prieten. Dacă Ponta pierde, Forza Rossa putea pierde și sprijinul acestuia din calitatea de premier, începând cu februarie 2015. În comunicat, echipa fostului ministru al sănătății a negat orice implicare politică:

„Asocierea numelui si notorietatii Grupului Forza Rossa cu sfera politica si personalitati implicate in acest moment in campania electorala este pur speculativa, circumstantiala, fiind bazata pe o serie de informatii, declaratii si interpretari care fie nu corespund realitatii, fie sunt tendentios interpretate. Este de notorietate atat faptul ca proiectul depus la FIA este o initiativa privata dar si faptul ca Dl. Ion BAZAC nu mai are nici o implicare politica in Romania”

Întrebările ProSport la care Victor Ponta, Nicu Bănicioiu și Forza Rossa sunt așteptați să răspundă

În spatele retragerii Forza Rossa din cursa pentru sezonul 2015 rămân însă mai multe întrebări evitate de protagoniști. Firele poveștii duc adânc în mediul politic. ProSport le adună și va continua să caute răspunsuri:

1. Dacă proiectul Forza Rossa este sută la sută privat, de ce dosarul a fost dus la sediul FIA de ministrul tineretului și sportului, Nicolae Bănicioiu? De ce premierul Victor Ponta a semnat acest dosar?

2. Ce angajamente și-a luat Victor Ponta în sprijinirea proiectului Forza Rossa, o echipă deținută de o companie offshore, cu sediul într-o căsuță poștală din Nicosia, Cipru?

3. De ce ministrul Bănicioiu evită să răspundă la întrebările ProSport, în timp ce premierul Ponta a trimis, elegant, un SMS  în care a spus: „Vorbim cu mare drag după 16 noiembrie”?

4. De ce Forza Rossa a anunțat oficial în iunie că de echipă se va ocupa Colin Kolles, cel care imediat a preluat echipa Caterham?

5. De ce Kolles l-a numit director și acționar unic la Caterham pe fostul fotbalist al Stelei din anii ’80, Constantin Cojocar, la o lună după ce îl angajase ca spălător de podele la fabrica echipei din Leafield? De ce Cojocar a introdus firma în insolvență?

6. De ce Kolles a mințit atunci când a declarat că fostul fotbalist nu a fost numit de el, lucru infirmat chiar de Cojocar într-un interviu pentru ProSport?

7. De ce Cojocar a declarat în fața Curții Supreme din Londra că „investitori români” au cumpărat echipa cu scopul de a face mașini pentru Caterham și Forza Rossa?

8. A depus sau nu Forza Rossa garanția bancară de 30 de milioane de euro cerută de FIA pentru participarea la sezonul 2015?

9. Care a fost planul Forza Rossa de a intra în Formula 1? Pe structura cărei echipe urma să fie construită echipa românească? Ce federație națională a eliberat licența necesară pentru aplicația finală depusă la FIA?

Între timp, duelul pistolarilor s-a încheiat. Nimeni nu a tras vreun foc în dezbaterea prezidențială cu poate cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani. Ca într-o comedie western de larg consum, Klaus „The German” și ‘Victor The Doctor” au abandonat regulile și și-au aruncat în cap cu pumni de țărână. În premieră, gloanțele de argint au rămas pe țevile pistoalelor.

Întrebările ProSport pentru candidați

Dintre Ponta și Iohannis, duminică, România își va vota președintele. Înaintea alegerilor, ProSport le adresează candidaților două întrebări publice. Răspunsurile pot fi oferite în orice apariție publică pe care o vor mai avea până pe 16 noiembrie:

Klaus Iohannis

De ce ați sfidat jurnaliștii ProSport și i-ați luat apărarea unui om de afaceri care le-a spus unor fotbaliști să trucheze un meci pentru ca apoi să fie arestat la domiciliu și trimis în judecată pentru dare de mită?

Victor Ponta

ProSport va cere miercuri guvernului să prezinte conținutul actelor din dosarul de aplicație depus la FIA de Forza Rossa, acte semnate de dumneavoastră. Ne puteți spune care a fost costul deplasării cu bani publici la Geneva a delegației guvernamentale și ce garanții ați oferit în numele executivului pentru sprijinirea unei echipe care nu a cerut licență românească deși pretinde că este prima echipă românească din Formula 1? 

Pentru cei care cred în continuare că ProSport încearcă să discrediteze un candidat anume în campania electorală, iată cronologia anchetei în cazul dosarului Forza Rossa. Totul a pornit de la o ciudățenie, un spălător de podele, fost coleg cu Hagi, care a fost numit director la o echipă de Formula 1. În jurnalismul de investigație, ciudățeniile trebuie verificate cu riscul ca la un moment dat firele să ducă la un candidat la președinție.

ISTORICUL CAZULUI ESTE MAI JOS

 

Pe aceeași temă
Prima declarație a Prodancei după ce Reghe a anunțat că divorțează: "AM..." Reacția ei e greu de înțeles
Prima declarație a Prodancei după ce Reghe a anunțat că divorțează: "AM..." Reacția ei e greu de înțeles
Cioban român, ajuns ţintă pentru Mafia din Sicilia. Motivul pentru care mafioţii au jurat că îl vor ucide
Cioban român, ajuns ţintă pentru Mafia din Sicilia. Motivul pentru care mafioţii au jurat că îl vor ucide
Euro 2020. Lui Christian Eriksen i se va monta un defibrilator cardiac. Ce sanşe are să mai joace fotbal. Răspunsul medicului
Euro 2020. Lui Christian Eriksen i se va monta un defibrilator cardiac. Ce sanşe are să mai joace fotbal. Răspunsul medicului
„Da, el e, azi vorbim cu el!” Becali a spus tot! Atacantul cu care negociaza chiar acum FCSB
„Da, el e, azi vorbim cu el!” Becali a spus tot! Atacantul cu care negociaza chiar acum FCSB
Slăbește mâncând! 17 alimente care reduc pofta de mâncare
Slăbește mâncând! 17 alimente care reduc pofta de mâncare
E bomba bombelor în showbizz. Anamaria Prodan și Reghecampf divorțează!
E bomba bombelor în showbizz. Anamaria Prodan și Reghecampf divorțează!
Scandal uriaș la vila Aneimaria Prodan și a lui Reghecampf, înaintea anunțului despre divorț. A intervenit și Poliția
Scandal uriaș la vila Aneimaria Prodan și a lui Reghecampf, înaintea anunțului despre divorț. A intervenit și Poliția
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Ruxandra a fost strânsă de gât minute în șir, apoi băgată în doi saci și aruncată în prăpastie! Detalii șocante
Ruxandra a fost strânsă de gât minute în șir, apoi băgată în doi saci și aruncată în prăpastie! Detalii șocante
Un cercetător RUS a vrut să demonstreze ceva ȘOCANT legat de Coca-Cola. Rezultatul a fost teribil
Un cercetător RUS a vrut să demonstreze ceva ȘOCANT legat de Coca-Cola. Rezultatul a fost teribil
Zlatan Ibrahimovic le-a arătat jurnaliştilor iPhone-ul lui său. Surpriza pe care au avut-o
Zlatan Ibrahimovic le-a arătat jurnaliştilor iPhone-ul lui său. Surpriza pe care au avut-o
Prodanca și Reghe DIVORȚEAZĂ! Care e motivul despărțirii, după 15 ani de căsnicie
Prodanca și Reghe DIVORȚEAZĂ! Care e motivul despărțirii, după 15 ani de căsnicie
De ce s-a despărțit Andreea Marin de Ion Țiriac. Zâna Surprizelor a rămas complet nesatisfăcută
De ce s-a despărțit Andreea Marin de Ion Țiriac. Zâna Surprizelor a rămas complet nesatisfăcută
Va fi interzis în România! Se dă lege în Parlament. Amenzi drastice dacă faci asta
Va fi interzis în România! Se dă lege în Parlament. Amenzi drastice dacă faci asta
Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă
Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă
Are 22 de ani și va moșteni imperiul Apple. Cum arată Eve Jobs, fiica lui Steve Jobs
Are 22 de ani și va moșteni imperiul Apple. Cum arată Eve Jobs, fiica lui Steve Jobs
De ce fură hoții, de fapt, mașini vechi, aparent fără valoare. Miza este URIAȘĂ!
De ce fură hoții, de fapt, mașini vechi, aparent fără valoare. Miza este URIAȘĂ!
Scandalul Coca-Cola de la Euro 2020. Produsele dubioase pe care Cristiano Ronaldo le-a promovat în trecut
Scandalul Coca-Cola de la Euro 2020. Produsele dubioase pe care Cristiano Ronaldo le-a promovat în trecut
Medicii l-au „ucis” pe Maradona prin neglijenţă, spune avocatul asistentei medicale care l-a îngrijit pe legedarul fotbalist
Medicii l-au „ucis” pe Maradona prin neglijenţă, spune avocatul asistentei medicale care l-a îngrijit pe legedarul fotbalist
BANCUL ZILEI – Femeile satisfăcute și afaceristul ingenios
BANCUL ZILEI – Femeile satisfăcute și afaceristul ingenios
Întrebare pentru Putin: „De ce vă este frică, domnule preşedinte?” Care a fost răspunsul liderului rus
Întrebare pentru Putin: „De ce vă este frică, domnule preşedinte?” Care a fost răspunsul liderului rus
Heidi Klum și-a arătat susținerea pentru Germania în „cel mai mic bikini”. Puține femei ar avea curajul, la vârsta ei
Heidi Klum și-a arătat susținerea pentru Germania în „cel mai mic bikini”. Puține femei ar avea curajul, la vârsta ei
Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini
Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini
Cum se fură combustibil la benzinăriile din România. Mii de litri valorificați de angajați
Cum se fură combustibil la benzinăriile din România. Mii de litri valorificați de angajați
FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie
FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie
FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu
FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu