Ștucan, despre meciul care nu ne-a făcut de râs: «Suntem în viață, deși vom trăi mai puțin»

Cu o oră și jumătate înainte de meci, când Maria Iordănescu, la cei 20 de ani ai ei, și-a întins obrazul plâns peste balustrada de pe Stade de France către tatăl ei care se pregătea să intre în focurile celui de-al patrulea turneu final din carieră, totul în jur s-a topit ca printr-o vrajă de basm. Ce suflet murdar ar fi în stare să distrugă emoția generată de îmbrățișarea dintre tatăl antrenor de fotbal și fiica privată ani de zile de dragostea părintelui ei, dospită prin cantonamente?

Lacrimile Mariei cea plină de grație pot opri orice atentator, indiferent de religie, din intenția lui de a distruge un turneu final care în principal este despre fotbal, dar de fapt cuprinde esența vieții.

Imaginea cu fiica plânsă sărutându-și tatăl pe obraz a fost deschiderea neoficială a acestui turneu final și miezul lui. Restul sunt detalii care ne-au îmbătrânit într-o seară cu câțiva ani. Cum ar fi că România putea să plece cu 1-0 aproape de la vestiare, însă Bogdan Stancu și-a pierdut capul când s-a trezit la doar un metru de linia porții cu mingea deviată de Florin Andone de pe colțul scurt. Creierul i-a dictat ceva, piciorul a făcut altceva și Lloris a fost cruțat.

Cum ar fi fost să conducem Franța într-o tăcere șocantă pe un stadion care semăna mai degrabă cu scena unei greve a suporterilor? Cum s-ar mai fi descurcat francezii atunci când șase băieți în tricourile galbene îi hăituiau în jumătatea lor la aproape fiecare încercare de construcție?

Așa, Franța și-a tras sufletul și a început să lucreze. Griezmann a reluat în bară și am mai piedut câteva luni din viață. Pe un teren enervant de pufos, răscolit parcă de cârtițe, România și-a luat în primire rolul de outsider, sperând însă într-o preluare bună a lui Andone sau Stanciu. Chiar dacă nu mai are la dispoziție materialul din 1994, Iordănescu din 2016 e la fel de viclean în pregătirea unui meci de turneu final. Împovărați cu roluri de fundași laterali suplimentari, Popa și Stancu și-au consumat caloriile în tranziții repetate. Uneori n-a fost suficient, cum s-a întâmplat înainte de pauză când Săpunaru a blocat șutul lui Griezmann pornit spre plasă, după ce Payet a scăpat pe dreapta între Raț și Stancu.

Dar…

1-0 putea fi rapid pentru noi și după pauză. Stanciu s-a scuturat de emoțiile din prima repriză cu o pasă genială peste apărarea franceză, iar Stancu a reușit perfect preluarea. Exasperant, șutul a mers pe lângă. Pe un stadion care leșina și își revenea periodic la viață, Pogba a fost momeala care i-a permis lui Payet să se desfășoare. Mijlocașul divinizat de presa engleză în sezonul recent încheiat a centrat și Giroud a marcat primul gol al turneului, după o fază geamănă cu cea a golului lui Dugarry marcat în poarta lui Stelea acum fix 20 de ani.

De data asta, pasa de gol e a arbitrului ungur Kassai, nepăsător la lovitura pe care atacantul francez i-a dat-o peste brațe lui Tătărușanu. Nici portarul nostru – salvator până atunci în două faze critice –  nu și-a ajutat, însă, cazul, ieșind delicat pe o centrare la care trebuia să se comporte ca un taur furios pe străzile din Pamplona.

Când totul în jur a început să se prăbușească, Stanciu a scot un penalty din nimic. De fapt, nimicul s-a materializat din neputința lui Evra, fundaș stânga transformat de români într-un bătrân numai bun de pensionat. Stancu și-a plătit cauțiunea pentru fazele ratate, și după 70 de minute în care am pierdut ani din viață eram din nou vii pe un stadion mort.

În tribune, Maria s-a rugat aproape non-stop, alături de frații ei credincioși. Tatăl ei ascundea în palma dreaptă transpirată cruciulița. Miracolul, acel egal care părea o nebunie cu doar o zi în urmă, era aproape. Dar miracolul a vrut să li se arate la față francezilor.

Cum altfel decât o minune poate fi numit golul lui Payet, acel șut cu stângul care nu l-ar face de râs nici pe Gică Hagi?

Dincolo de bariera rece de metal, Maria a izbucnit din nou în plâns.

Pilula e amară, fată dragă, dar România trăiește chiar dacă are arcada spartă ca Raț. Cu trei puncte din următoarele două meciuri, ochii tăi albaștri își vor vedea tatăl în optimile de finală.