Ilie Stan (57 de ani), fost secund la echipa națională în mandatul lui Puiu Iordănescu, crede că nu Mircea Lucescu e principalul vinovat pentru parcursul slab al României în preliminariile pentru CM 2026.
Naţionala României a remizat cu reprezentativa Ciprului, marţi seară, în deplasare, scor 2-2, în grupa H a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2026. Tricolorii au condus cu 2-0.
Ilie Stan susține că lipsa arie de selecție și faptul că nu toți jucătorii convocați evoluează la echipa sunt factorii principali ai jocului slab al tricolorilor.
„Există neîncredere, nu știu cum se pot gestiona situațiile astea. E foarte greu de analizat
Nu mai avem o arie de selecție unde să putem să aducem un jucător, dacă se întâmplă să se accidenteze un alt fotbalist. Mulți nu joacă în campionatele unde sunt, nu joacă în campionate puternice.
Și uite, ajungem să nu putem să-i batem pe Cipru, ne chinuim cu Andorra sau nu știu cu cine sau cu San Marino sau astea. Și când jucăm cu o echipă cât de cât așa, nu putem să… Austria, gen Austria, sau eu știu Bosnia sau nu știu care.
Am avut cu 2-0 și după aia nu am știut să gestionăm 2-0, 2-1, 2-2, rezultat de 2-0 zic eu că dacă îl gestionam bine puteam să câștigăm fără probleme.
Trebuie să-i ții în priză pe jucători, trebuie tot timpul să îi controlezi, să-i organizezi, să le faci observații. Păi asta am spus, de nivelul selecției.
(Dacă vine un alt antrenor, o să se schimbe lucrurile?) Bine, acum este foarte greu noi ca să-l analizăm pe nea Mircea, pentru că nea Mircea știe foarte bine ce are de făcut. Tot ajungem tot la mâna jucătorului, asta este. La calitatea și valoarea lor. Și atunci, nefiind area de selecție foarte mare, e greu ca să poți să ai rezultatul pe care l-ai avut înainte.
Și te împiedici de Cipru… Nu știu, trebuie mai mult entuziasm. Jucătorii trebuie să fie cu o altă atitudine.
Trebuie transmisă această atitudine și acest entuziasm, această agresivitate vizavi de jocurile oficiale”, a declarat Ilie Stan pentru ProSport.
Cariera de fotbalist a lui Ilie Stan, cu trei selecții la națională, cuprinde echipe precum Gloria Buzău (1985-1987), Steaua (1987-1995, 1997), Cercle Bruges (1995-1997), AEL Limassol (1998), Hapoel Petah Tikva (1998-1999), Tzafririm Holon (1999-2000). La Steaua a cîştigat 6 titluri de campion, 3 Cupe şi 2 Supercupe. A făcut parte din lotul roș-albaștrilor care a jucat în 1989 finala Cupei Campionilor Europeni la Barcelona, Steaua – Milan 0-4.
„Iliesta”, așa cum e alintat de prieteni, a condus FCSB (2011-2012) și a fost secund la echipa națională sub comanda lui Anghel Iordănescu.