Steaua s-a înțeles cu Oțelul pentru transferul lui Tudorie: „Am ajuns la un numitor comun, urmează să se semneze și actele”. Suma tranzacției

Redactor:
Florin Marian
Steaua s-a înțeles cu Oțelul pentru transferul lui Tudorie:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Ovidiu Burcă a dezvăluit faptul că Oțelul și Steaua au ajuns la un acord pentru transferul lui Alexandru Tudorie, atacantul de 19 ani al gălățenilor.

„Din câte știu, administratorul special și domnul Argăseală au ajuns la un numitor comun, urmând să semneze și actele. Alex e un copil care își dorește foarte mult să joace la Steaua, cu atât mai mult că am retrogradat. Pentru el nu e important acum aspectul financiar. Suma de transfer este de 200.000 de euro plus 25% dintr-un viitor transfer”, a spus Ovidiu Burcă, manager sportiv Oțelul, conform Dolce Sport.


Steaua (FCSB) este pe cale să facă în aceste zile încă un transfer. Gigi Becali insistă pentru cumpărarea atacantului Alexandru Tudorie (19 ani) și a negociat astăzi cu conducerea clubului Oțelul Galați pentru un transfer defintiv al acestuia la echipa antrenată de Mirel Rădoi. Cele două cluburi s-au înțeles verbal pentru suma de 200.000 de euro, plus 30% dintr-un eventual transfer în străinătate al fotbalistului, dar discuțiile nu sunt definitive. Contactat de ProSport, administratorul special Vlad Răpișcă a spus: „Nu s-a semnat nimic, deci nu pot spune că ne-am înțeles cu cei de la Steaua până când nu văd actele semnate. Sunt discuții și ne vom mai întâlni spre finalul săptămânii pentru a încheia acest transfer. Dar au acordul nostru de a discuta și cu jucătorul”.

Conducerea echipei campioane l-a abordat și pe Tudorie pentru un contract pe 5 ani cu un salariu de 8.000 de euro pe lună.

Becali a vrut să-l ia încă din iarnă

„Vârful” echipei Oțelul e tentat să accepte oferta pentru că nu dorește să joace în Liga 2, astfel că foarte probabil actele transferului vor fi semnate cât de curând.

Alexandru Tudorie e urmărit de conducerea stelistă de un an și l-a dorit și în iarna trecută, dar atunci Oțelul a considerat oferta echipei campioane prea mică. Gigi Becali a dorit să îl ia acum pe Tudorie drept recompensă și pentru faptul că atacantul a marcat golul victoriei Oțelului în meciul din ultima etapă cu ASA Târgu Mureș, reușită care a trimis titlul în Ghencea.      

4 goluri a marcat Tudorie în ultimul sezon din Liga 1 în cele 24 de meciuri în care a evoluat

Nu vor fi probleme cu jucătorul

În ceea ce-l privește pe Tudorie, mai mult ca sigur nu vor apărea probleme în negocierile sale cu gruparea campioană. Înainte ca cele două părți să ajungă la o înțelegere, atacantul a declarat deja ca vrea să ajungă la Steaua. Acum că Steaua și Oțelul au ajuns la un acord, e de așteptat ca mutarea să se concretizeze rapid.

„Vă dați seama că orice jucător își doreste sa joace la Steaua și mai ales să evolueze în Champions League.

Pentru moment nu pot spune prea multe, pentru că nu am semnat. Aștept să se concretizeze totul […] Cred că Steaua e singura echipa apropiata de formațiile de afară, pentru că joacă cel mai bun fotbal acum.

Cred că noul sistem competițional va fi mai atractiv, lupta pentru titlu, dar și pentru retrogradare va fi mai strânsă.

Nu îmi este teamă că voi dezamagi la Steaua. Am încredere în mine, trebuie să rămân la fel de modest și muncitor. Acum 10 ani îl urmăream la TV pe Rădoi, când juca alături de Steaua în cupele europene, și îmi imaginam că voi ajunge și eu la un astfel de nivel.

Mirel Radoi este un exemplu pentru toți fotbaliștii din România, cred că va fi un antrenor la fel de bun, așa cum a fost și ca jucător”, a declarat Tudorie într-o intervenție telefonică la Sport.ro.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele