Steaua, direct în Liga 2? Declarația prin care Lăcătuș „a dat alarma”: „Și dacă sărim peste Liga 3?”. „Fiara”, mesaj clar pentru Gigi Becali: „De-aia n-o să mai pot dormi la noapte!”

Steaua mai are trei zile până la derby-ul cu Rapid, de pe Arena Națională, vânează un record istoric în fotbalul mondial, iar Marius Lăcătuș (50 de ani) lansează, în premieră, o ipoteză foarte, foarte interesantă
Steaua, direct în Liga 2? Declarația prin care Lăcătuș "a dat alarma": "Și dacă sărim peste Liga 3?". "Fiara", mesaj clar pentru Gigi Becali: "De-aia n-o să mai pot dormi la noapte!"

Steaua mai are trei zile până la derby-ul cu Rapid, de pe Arena Națională, vânează un record istoric în fotbalul mondial, iar Marius Lăcătuș (50 de ani) lansează, în premieră, o ipoteză foarte, foarte interesantă.

Din momentul în care s-a alăturat proiectului Ministerului Apărării Naționale, „Fiara” nu a vorbit decât despre cum își dorește ca Steaua să promoveze an după an și să se întoarcă pe prima scenă a fotbalului românesc, dar, miercuri seară, discursul directorului general din Ghencea s-a schimbat puțin, iar șeptarul de legendă a anunțat că sunt unele șanse ca echipa sa să evite o confruntare cu FCSB 2 în Liga 3.

Cum Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că o să se folosească de echipa a doua a celor de la FCSB, care joacă în Liga 3, pentru a bloca drumul rivalilor de la Steaua spre prima ligă, Lăcătuș a fost întrebat ce părere are despre o astfel de confruntare. A fost momentul în care fostul mare atacant a susprins și a început să vorbească despre un scenariu prin care Steaua „sare” peste Liga 3 și e primită direct în Liga 2, după modelul CS U Craiova: „Nici nu știu pe ce loc e echipa a doua a FCSB-ului în Liga 3. Și dacă noi facem un pas și sărim peste Liga 3 și ajungem în Liga 2? Craiova a fuzionat cu cineva? A ajuns direct în Liga 2! Se poate întâmpla orice la noi. Nu am discutat ce se va întâmpla în cazul în care nu promovăm. Obiectivul e clar, nu cred că putem să ratăm promovarea”, a spus Lăcătuș, la Digi Sport, înainte să transmită că nu se teme de Gigi Becali și strategiile puse la punct de acesta: „Credeți că nu o să pot dormi la noapte și o să mă gândesc ce jucători trimite Gigi Becali la echipa a doua? Nu trebuie să dorești răul altuia”.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]