Statistica all-time** lasă Rapid, Vaslui și FC Brașov în afara Europei

  • Publicat:

Făcând abstracție de părerile patronilor sau ambițiile jucătorilor, dacă s-ar ține cont doar de statistica all-time a meciurilor directe dintre combatantele aflate în lupta pentru cupele europene, clasamentul final ar regăsi Unirea pe primul loc, chiar și în urma unei înfrângeri cu Steaua.

Astfel, steliștii au câștigat 4 din cele 5 întâlniri cu ialomițenii, Unirea reușind să marcheze doar de două ori în poarta roș-albaștrilor. Pe de altă parte, la Urziceni fiecare dintre cele două echipe a bifat câte o victorie, lupta fiind deschisă oricărui rezultat. Tot statistica poate prefigura însă un meci dezchilibrat în disputa dintre FC Brașov și FC Timișoara, ținând cont că bănățenii au plecat cu toate punctele din Ardeal doar de 4 ori în 26 partide.

În lupta pentru Europa League, Rapid ar rămâne pe dinafară în pofida unei victorii cu Poli Iași (giuleștenii au câștigat 17 din cele 20 de întâlniri disputate la București!), iar Steaua ar fi calificată după disputa cu Urziceniul. Cum la Craiova, echipa gazdă nu a fost învinsă pe teren propriu în ambele partide jucate cu moldovenii, iar per total, în urma celor 5 întâlniri directe, Vasluiul nu a ieșit învingătoare decât o singură dată, oltenii și-ar păstra locul actual în clasament și ar merge în competiția europeană.

În vreme ce Clujul își are asigurat, indiferent de rezultat, locul de Europa League, Dinamo nu își poate permite decât victoria dacă vrea să fie sigură de locul în preliminariile Champions League, oricare ar fi decizia T

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×