Simona Halep a apărut în timpul priveghiului lui Mircea Lucescu și a depus o coroană lângă sicriul neînsuflețit al regretatului antrenor.
În urmă cu câteva momente, și-a făcut apariția la Arena Națională și Simona Halep. Fostul lider mondial WTA este extrem de afectată de moarte alui Mircea Lucescu și nu a schițat niciun gest atunci când și-a făcut apariția chiar în mijlocul slujbei.
În jurul orei 18:00, peste 100 de persoane au asistat la slujba de priveghi a legendarului antrenor. Numeroase personalități din lumea sportului au venit să îi aducă un omagiu. Printre aceștia se numără Simona Halep. Fosta jucătoare de tenis a fost șocată de aflarea veștii morții unuia dintre cei care au sprijinit-o în carieră.
„A rămas acolo, pe teren, în vestiar, în sufletul echipelor sale, până la capăt. Știu ce înseamnă disciplina, sacrificiul și lupta cu tine însuți.
Dar ceea ce m-a impresionat mereu la el a fost altceva: capacitatea de a rămâne îndrăgostit de fotbal o viață întreagă. Să nu obosească, să nu renunțe, să nu se îndepărteze niciodată de ceea ce iubea.
Este acel tip de pasiune care nu doar inspiră – ci te copleșește. Pentru că îți arată cât de departe poate merge un om atunci când trăiește cu adevărat pentru ceea ce iubește.
Respect profund pentru tot ce a însemnat. Pentru generații, pentru istorie, pentru lecția de dedicare. Sincere condoleanțe familiei!! Odihnește-te în pace, Mister”, a fost mesajul Simonei Halep pe rețelele sociale.
Mircea Lucescu a încetat din viață pe 7 aprilie, la ora 20:30, la capătul unei lupte aprige cu boala. De pe 29 martie era internat la Spitalul Universitar. Medicii au reușit să îl stabilizeze după ce a leșinat în cantonamentul echipei naționale. Totuși, vârsta înaintată și stresul uriaș de pe umerii săi i-au fost fatale în acele momente, iar în ultimele zile din viață a stat sub comă indusă. La câteva ore după ce au venit veștile crunte după ultimele investigații ale medicilor, Mircea Lucescu a plecat dintre noi.
„Pentru noi toți a însemnat foarte mult, pentru sportul românesc a însemnat foarte mult. Ne-a învățat ce înseamnă să te dedici în totalitate sportului, până în ultima clipă. L-am admirat mereu și îmi pare foarte rău pentru el în momentul acesta. Dumnezeu să îl odihnească și să aibă grijă de el acolo sus!”, a transmis Simona Halep după ce a fost la priveghi.